Expresia feței lui Benjamin Netanyahu la 7 mai, când Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe „discuții directe cu Iranul”, sugera durere fizică.
Premierul israelian insistă că instalațiile nucleare iraniene trebuie aruncate în aer „sub supraveghere americană, cu execuție americană” și că Republica Islamică trebuie să se supună unei soluții „de tip libian” care, în cazul colonelului Gaddafi, nu numai că a pus capăt programului său nuclear, dar a condus la răsturnarea și executarea sa, relatează UnHerd.
La 12 martie, Reza Pahlavi, prințul încoronat al Iranului aflat în exil, care și-a pregătit susținătorii pentru o schimbare de regim inspirată de Trump în așteptarea propriei sale reveniri regale, a declarat pentru Fox News că Iranul „nu poate fi un adevărat partener în pace” și că America nu ar trebui să-și irosească ocazia „de a doborî regimul”.
O țară ”minunată” fără arme nucleare?
Negocierile dintre Abbas Araghchi, ministrul iranian de externe, și trimisul lui Trump, Steve Witkoff, au început la 11 martie în Oman. La insistențele ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, care nu vrea să privească inamicul în ochi, întâlnirea a fost „indirectă”, echipele aflându-se în camere separate, iar mesajele fiind transmise prin intermediul gazdelor.
Cu toate acestea, Araghchi și Witkoff „s-au întâlnit” la încheierea agendei oficiale, conform relatării iraniene, și „au făcut schimb de amabilități”, dovadă a discuțiilor „directe” pe care Trump le consideră un tip superior de negociere.
Araghchi a declarat la televiziunea iraniană că americanii doresc „să ajungă la un acord în cel mai scurt timp posibil”, adăugând: „desigur, nu este o sarcină ușoară”.
Trump își proclamă acum dorința ca Iranul să devină „o țară minunată, mare și fericită” – deși una fără arme nucleare. Această convingere și indiferența sa față de precedent și istorie sunt cele care îi alarmează atât de mult pe Netanyahu și Pahlavi.
”Marele Satan”
Disputa dintre Iran și SUA a început odată cu revoluția din 1979 care l-a răsturnat pe tatăl prințului moștenitor, șahul Mohammad Reza, principalul client al Washingtonului în regiune, înlocuindu-l cu un regim islamic ai cărui fanatici au ocupat ambasada SUA din Teheran și au ținut ostatici angajații acesteia mai bine de un an.
În anii ’80, administrația Reagan a sprijinit Irakul lui Saddam Hussein în războiul său de opt ani împotriva Iranului, în timp ce iranienii au înființat Hezbollah în Liban pentru a rezista hegemoniei israeliene și americane.
Dar eșecurile din Irak și Afganistan au discreditat principiul schimbării regimului prin ocupație. Și, în ultimii 20 de ani, Iranul și SUA au purtat un război care a inclus bombardamente, atacuri cibernetice, asasinate și campanii prin procură în Irak, Siria, Liban și Yemen.
Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Iranul și-a accelerat „dramatic” îmbogățirea uraniului până la o puritate de până la 60%, ușor de ajuns la puritatea de 90% necesară unei bombe.
În persoana ayatollahului în vârstă de 85 de ani, Trump are un partener de negociere care nu îi va face niciodată complimentul unei întâlniri față în față și a cărui ură pentru „Marele Satan” nu face distincție între democrați și republicani.
Animozitatea personală a lui Khamenei față de Trump datează de la un atac cu dronă pe care președintele l-a ordonat asupra aeroportului din Bagdad în ianuarie 2020. Atacul l-a ucis pe Qassem Soleimani, un strateg militar și comandant foarte iubit de Liderul Suprem, care a transformat împuterniciții regionali ai Iranului, „Axa sa de rezistență”, într-un instrument de putere extraordinar de eficient.