AcasăPoliticaUn fost ministru iese la rampă, după ce a primit două facturi...

Un fost ministru iese la rampă, după ce a primit două facturi la gaze: „Sunt jecmănit cot la cot cu atâția alți cetățeni simpli” 

(sursa foto:Varujan Vosganian/Facebook)

După ce în ultima perioadă mai multe persoane publice cu nume cunoscute din România au dezvăluit ce sume au primit pe facturile la curentul electric – VEZI AICI și AICI, de această dată un fost ministru se trece pe „o listă onorifică a păgubiților de la facturile de gaze”.

Varujan Vosganian a anunțat sumele ce au figurat pe două facturi la gaze, primite în vara acestui an. Fost senator și ex-ministru al Economiei în Guvernele Tăriceanu și Ponta 2, politicianul a postat recent un mesaj pe o rețea de socializare, în care povestește cu ce situații s-a confruntat.

Ce sume figurau pe facturi

„Am aflat că se întocmește o listă onorifică a păgubiților de la facturile de gaze. Vă rog să acceptați și prezența mea pe această listă”, își începe Vosganian postarea făcută duminică seară, 18 septembrie. Fostul membru al Guvernului și motivează această solicitare dezvăluind sumele primite pe o factură la gaze primită la finalul lunii iulie, și o alta, recent, aferentă lunii august, de 4.762 lei, respectiv 1.500 lei.

„Nu știu dacă în politică există democrație, dar în energie precis există. Căci, iată, eu , care am fost în mai multe rânduri ministrul energiei, sunt jecmănit cot la cot cu atâția alți cetățeni simpli, dar onorabili, ceea ce arată că în energie nu există privilegii”, susține Vosganian, pe Facebook.

Fost ministru: „Speranța mea a fost deșartă”

Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul pe care l-a postat Varujan Vosganian pe acest subiect, pe rețeaua de socializare amintită:

„Am aflat că se întocmește o listă onorifică a păgubiților de la facturile de gaze. Vă rog să acceptați și prezența mea pe această listă. Iată și dovezile pe care le aduc în sprijinul solicitării mele:

La sfârșitul lunii iulie a.c. am primit o factură de gaze de 4.762 lei (!). Motivul invocat de firma Premier Energy era acela că s-a făcut o recalculare pe anii 2020 – 2022 (!?!). Ciudat, mai ales că la câteva luni odată cineva din partea firmei venea și-mi citea contoarul, ba chiar îl fotografia cu telefonul, ca o piedică în calea uitării. Am protestat, dar zadarnic, în domeniul energiei furnizorul are întotdeauna dreptate. Mi s-a spus că mi-au înlocuit contoarul și că la citirea lui a rezultat această diferență pe care, dacă n-o plătesc, o să fiu decuplat de la rețea. Așa că, pentru a nu intra în încurcături și mai mari și sperând că, astfel, scap de belele viitoare, am plătit.

Numai că speranța mea a fost deșartă. Am primit zilele trecute factura pe august. Cică tot estimată. În valoare de 1500 lei (!!!). M-am dus la contoar să văd ce arată. N-am putut citi nimic, căci ecranul contoarului e mat ca un televizor chior. Și mi-am făcut socoteala că dacă în august, când nu consum gaze, am plătit 1500 de lei, probabil că la iarnă o să plătesc cât o fabrică de sticlă sau o rafinărie.

Nu știu dacă în politică există democrație, dar în energie precis există. Căci, iată, eu , care am fost în mai multe rânduri ministrul energiei, sunt jecmănit cot la cot cu atâția alți cetățeni simpli, dar onorabili, ceea ce arată că în energie nu există privilegii.”