Cauta

Un armistițiu în Ucraina avantajează petrolul rusesc

Un armistițiu în Ucraina avantajează petrolul rusesc - Ziarul National

Prețurile petrolului au crescut luni, investitorii evaluând impactul noilor sancțiuni americane asupra exporturilor iraniene și al negocierilor de încetare a focului menite să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, care ar putea duce la o creștere a livrărilor rusești pe piețele globale.

Un armistițiu în Ucraina avantajează petrolul rusesc - Ziarul National Contractele futures la țițeiul Brent au câștigat 4 cenți la 72,2 dolari pe baril. Petrolul american West Texas Intermediate a crescut cu 8 cenți, sau 0,1%, la 68,36 dolari.

Ambii indici de referință au înregistrat al doilea câștig săptămânal consecutiv, deoarece noile sancțiuni americane împotriva Iranului și ultimul plan de producție al grupului OPEC+ au sporit așteptările privind o ofertă mai restrânsă, potrivit Reuters.

Totuși, sentimentul pieței față de prețurile petrolului s-a îmbunătățit recent, probabil datorită unei reveniri tehnice din condițiile anterioare de supra-vânzare, riscurilor sporite de aprovizionare generate de sancțiunile SUA asupra exporturilor iraniene și unui oarecare optimism că tarifele reciproce impuse de administrația Trump ar putea fi mai puțin severe, a declarat Yeap Jun Rong, strateg de piață la IG.Un armistițiu în Ucraina avantajează petrolul rusesc - Ziarul National

Progresul negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina și o potențială relaxare a sancțiunilor americane asupra petrolului rusesc vor împinge prețurile în jos,  consideră Toshitaka Tazawa, analist la Fujitomi Securities. Dar investitorii se abțin de la poziții mari deoarece evaluează tendințele viitoare ale producției OPEC+ după luna aprilie.

”Discuțiile de încetare a focului în Ucraina măresc perspectivele unei creșteri a exporturilor rusești în cazul unei eventuale rezolvări”, a adăugat Yeap.

Livrările de petrol iranian către China vor scădea pe termen scurt după noile sancțiuni americane împotriva unei rafinării private și unor petroliere, ceea ce va duce la creșterea costurilor de transport.

OPEC+(Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi, inclusiv Rusia) a redus producția cu 5,85 milioane de barili pe zi, echivalentul a aproximativ 5,7% din oferta mondială, convenită într-o serie de măsuri începând din 2022 pentru a sprijini piața.

În februarie, Bloomberg susținea că Rusia, Iran și Venezuela, țări supuse sancțiunilor occidentale,  pompau încă 16 milioane de barili pe zi de țiței și alte derivate petroliere.

Trump a cerut OPEC+ să scadă prețurile, motivând că un petrol mai ieftin ar putea contribui la încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina.

Conform Agenției Internaționale pentru Energie, consumul mondial de petrol va crește în 2025 cu un milion de barili pe zi.

Ultimele stiri

  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Exit mobile version