Umanismul golănesc al Occidentului

Momentul vizitei de marți a  președintelui Xi Jinping la Belgrad nu a fost deloc întâmplător: cu exact 25 de ani înainte, forțele NATO au bombardat ambasada chineză din oraș în timpul Operațiunii Allied Force, campania de două luni și jumătate împotriva a ceea ce pe atunci era Republica Federală Iugoslavia.

Campania a fost justificată de necesitatea de a opri „genocidul” sârbesc împotriva etnicilor albanezi din Kosovo, dar  circumstanțele în care a avut loc bombardamentul, în urma căruia au murit trei jurnaliști chinezi, rămân neclare.

În timp ce NATO insistă că atacul a fost accidental, afirmația Beijingului că a fost deliberat a fost susținută de o investigație ulterioară a publicației The Observer, care a sugerat că clădirea a fost ținta SUA pentru a zădărnici eforturile de colectare de informații chinezești privind tacticile și armamentul american.

Dacă circumstanțele bombardamentului rămân contestate, consecințele internaționale ale campaniei NATO împotriva Serbiei sunt mai clare, la fel ca și diferența dintre China din 1999 și China de astăzi, subliniază un site britanic de analiză politică. Campania NATO a reprezentat, de asemenea, o încălcare explicită a Cartei ONU, ale cărei articole protejau drepturile suverane ale statelor membre de a nu fi supuse interferențelor externe.

Serbia se bucură în continuare de sprijinul Chinei în eforturile sale de a împiedica recunoașterea internațională a independenței Kosovo. Nu există nicio îndoială cu privire la simbolismul vizitei lui Xi în curtea din Balcani a Uniunii Europene.

Umanitarismul a devenit pretextul fiecărui efort de război occidental

Operațiunea Allied Force a arătat Occidentul la apogeul puterii sale, capabil să intervină militar oriunde dorea din așa zise motive umanitare, fără a fi constrâns de legislația sau convențiile internaționale și fără sprijinul ONU.

Dar a însemnat, de asemenea, sabotarea acelorași ordini bazate pe reguli consacrate de ONU, ale căror maxime liberale – inclusiv neintervenția în probleme interne – au fost extinse drept garanție pentru ca statele non-occidentale să accepte conducerea occidentală.

După Kosovo, umanitarismul a devenit pretextul fiecărui efort de război occidental – fie că a fost vorba de necesitatea de a apăra femeile afgane de talibani, irakienii de tirania lui Saddam Hussein sau libienii de răzbunarea colonelului Gaddafi.

Astăzi, acest umanitarism este considerat în continuare ca fiind baza dreptului global al Occidentului. America este campioana intervențiilor militare în numele apărării democrației.

La urma urmei, ordinea internațională bazată pe reguli a fost îngropată sub dărâmăturile ambasadei chineze din Belgrad în 1999.

În timp ce China lui Xi poate oferi țărilor din întreaga lume mai mult spațiu pentru a-și exercita independența politică față de Occident, viziunea sa tranzacțională asupra relațiilor internaționale nu poate înlocui conducerea occidentală.

Deși mulți își investesc speranțele de eliberare de hegemonia americană, până când nu va exista un stat dispus să urmărească o politică suveranistă robustă de independență națională, ordinea internațională va continua să fie afectată de un globalism grandilocvent – cu toate depășirile strategice și rivalitățile geopolitice care vin odată cu el.