În urmă cu un an, într-o zi de miercuri, președintele Franței, Emmanuel Macron, zbura de la Moscova la Kiev și spunea că a câștigat “jocurile minții” la masa lungă a lui Vladimir Putin.
Erau 16 zile înainte de invazia Ucrainei, iar Macron se afla într-o misiune de ultimă oră pentru a evita războiul, în timp ce peste 100.000 de soldați ruși erau deja masați la graniță.
Masa lungă de la Kremlin a fost imaginea care a sintetizat atât prăpastia dintre Rusia și Occident, cât și izolarea și paranoia care, în opinia multora, l-au împins pe Putin la război.
Cu toate acestea, Macron crezu că a „înghețat jocul”, așa cum a spus în avion, și a obținut o garanție din partea lui Putin că „nu va exista nicio escaladare”.
Cancelarul german Olaf Scholz a primit și el un tratament distant la Moscova – motivul oficial a fost regulile Kremlinului privind coronavirusul – atunci când s-a alăturat valului diplomatic, dar s-a întors, de asemenea, cu optimismul că avertismentele sale au fost auzite.
Dar la 24 februarie, în timp ce tancurile intrau în Ucraina, speranțele și iluziile despre Rusia care se întindeau nu doar de câteva zile, ci de zeci de ani, erau în zdrențe.Sprintul diplomatic franco-german a venit prea târziu pentru a-l face pe Putin să se răzgândească.
„Părerea mea este că am ajuns cu mulți ani prea târziu în acea etapă”, a declarat Sir Adam Thomson, fost ambasador britanic la NATO, pentru The National.”Dacă ne uităm la dovezile de acum, cred că este clar că Putin se hotărâse să atace Ucraina dacă nu obținea cele mai extraordinare concesii din partea Occidentului, concesii care pur și simplu nu erau disponibile.”
Semnalele de alarmă sunau de luni de zile. Încă din aprilie 2021, diplomații au cerut oficial Rusiei să explice o consolidare militară neobișnuită în Crimeea și în Marea Neagră.
În cadrul unei întâlniri cu președintele american Joe Biden la Geneva, Putin „și-a exprimat foarte clar convingerea că Ucraina ar trebui să fie subjugată de Rusia”, a declarat Derek Chollet, un consilier diplomatic la Washington, într-un documentar BBC.
La jumătatea lunii decembrie, Rusia a făcut o mișcare, propunând o pereche de tratate care ar interzice Ucrainei să adere la NATO, ar limita desfășurarea rachetelor americane în Europa și ar aborda o serie de nemulțumiri ale Kremlinului în materie de securitate.
A fost aceasta cererea de răscumpărare a lui Putin? În timp ce mulți analiști s-au îndoit de seriozitatea propunerilor, alții au sperat că intensificarea militară ar putea fi doar o cacealma. N-a fost.
În momentul în care Macron a mers la Moscova, îngrijorarea cu privire la planurile Rusiei era la apogeu. Nu era vorba doar de cei 100.000 de soldați și de exercițiile comune cu Belarus: tancurile, artileria și spitalele de campanie care erau pregătite sugerau că aceasta era mai mult decât o monedă de schimb, chiar dacă Rusia nega că va invada.
Cu toate acestea, a rămas speranța că diplomația va prevala. NATO și SUA au trimis răspunsuri la tratatele Moscovei, refuzând să cedeze în ceea ce privește politica ușilor deschise către Ucraina, dar oferind discuții privind controlul armelor.
Macron a plecat de la Moscova cu speranță, în timp ce consilierii lui Scholz au văzut semne de dezescaladare, iar data de 16 februarie, identificată ca o posibilă zi de invazie, a trecut fără incidente.
Apoi, în a patra săptămână a lunii februarie, Rusia a recunoscut republicile autoproclamate Donețk și Luhansk ca state independente.
Acest lucru a declanșat prima rundă de sancțiuni din partea UE, iar Scholz a cedat în cele din urmă la presiunea Washingtonului, anunțând că gazoductul Nord Stream 2 va fi suspendat.
La 23 februarie, în timp ce diplomații pregăteau deja noi sancțiuni în cazul în care s-ar întâmpla ce e mai rău, purtătorul de cuvânt al lui Scholz, Steffen Hebestreit, s-a agățat de speranța că pacea va triumfa.
În aceeași seară, Vladimir Putin s-a așezat la o altă masă de la Kremlin și, cu camerele de filmat în funcțiune, a depășit punctul de neîntoarcere. Începuse “operațiunea specială”.