În urmă cu un an, într-o zi de miercuri, președintele Franței, Emmanuel Macron, zbura de la Moscova la Kiev și spunea că a câștigat “jocurile minții” la masa lungă a lui Vladimir Putin.
Erau 16 zile înainte de invazia Ucrainei, iar Macron se afla într-o misiune de ultimă oră pentru a evita războiul, în timp ce peste 100.000 de soldați ruși erau deja masați la graniță.
Masa lungă de la Kremlin a fost imaginea care a sintetizat atât prăpastia dintre Rusia și Occident, cât și izolarea și paranoia care, în opinia multora, l-au împins pe Putin la război.
Cu toate acestea, Macron crezu că a „înghețat jocul”, așa cum a spus în avion, și a obținut o garanție din partea lui Putin că „nu va exista nicio escaladare”.
Cancelarul german Olaf Scholz a primit și el un tratament distant la Moscova – motivul oficial a fost regulile Kremlinului privind coronavirusul – atunci când s-a alăturat valului diplomatic, dar s-a întors, de asemenea, cu optimismul că avertismentele sale au fost auzite.
Dar la 24 februarie, în timp ce tancurile intrau în Ucraina, speranțele și iluziile despre Rusia care se întindeau nu doar de câteva zile, ci de zeci de ani, erau în zdrențe.Sprintul diplomatic franco-german a venit prea târziu pentru a-l face pe Putin să se răzgândească.
„Părerea mea este că am ajuns cu mulți ani prea târziu în acea etapă”, a declarat Sir Adam Thomson, fost ambasador britanic la NATO, pentru The National.”Dacă ne uităm la dovezile de acum, cred că este clar că Putin se hotărâse să atace Ucraina dacă nu obținea cele mai extraordinare concesii din partea Occidentului, concesii care pur și simplu nu erau disponibile.”
Semnalele de alarmă sunau de luni de zile. Încă din aprilie 2021, diplomații au cerut oficial Rusiei să explice o consolidare militară neobișnuită în Crimeea și în Marea Neagră.
În cadrul unei întâlniri cu președintele american Joe Biden la Geneva, Putin „și-a exprimat foarte clar convingerea că Ucraina ar trebui să fie subjugată de Rusia”, a declarat Derek Chollet, un consilier diplomatic la Washington, într-un documentar BBC.
La jumătatea lunii decembrie, Rusia a făcut o mișcare, propunând o pereche de tratate care ar interzice Ucrainei să adere la NATO, ar limita desfășurarea rachetelor americane în Europa și ar aborda o serie de nemulțumiri ale Kremlinului în materie de securitate.
A fost aceasta cererea de răscumpărare a lui Putin? În timp ce mulți analiști s-au îndoit de seriozitatea propunerilor, alții au sperat că intensificarea militară ar putea fi doar o cacealma. N-a fost.
În momentul în care Macron a mers la Moscova, îngrijorarea cu privire la planurile Rusiei era la apogeu. Nu era vorba doar de cei 100.000 de soldați și de exercițiile comune cu Belarus: tancurile, artileria și spitalele de campanie care erau pregătite sugerau că aceasta era mai mult decât o monedă de schimb, chiar dacă Rusia nega că va invada.
Cu toate acestea, a rămas speranța că diplomația va prevala. NATO și SUA au trimis răspunsuri la tratatele Moscovei, refuzând să cedeze în ceea ce privește politica ușilor deschise către Ucraina, dar oferind discuții privind controlul armelor.
Macron a plecat de la Moscova cu speranță, în timp ce consilierii lui Scholz au văzut semne de dezescaladare, iar data de 16 februarie, identificată ca o posibilă zi de invazie, a trecut fără incidente.
Apoi, în a patra săptămână a lunii februarie, Rusia a recunoscut republicile autoproclamate Donețk și Luhansk ca state independente.
Acest lucru a declanșat prima rundă de sancțiuni din partea UE, iar Scholz a cedat în cele din urmă la presiunea Washingtonului, anunțând că gazoductul Nord Stream 2 va fi suspendat.
La 23 februarie, în timp ce diplomații pregăteau deja noi sancțiuni în cazul în care s-ar întâmpla ce e mai rău, purtătorul de cuvânt al lui Scholz, Steffen Hebestreit, s-a agățat de speranța că pacea va triumfa.
În aceeași seară, Vladimir Putin s-a așezat la o altă masă de la Kremlin și, cu camerele de filmat în funcțiune, a depășit punctul de neîntoarcere. Începuse “operațiunea specială”.
Domnule PUTIN, lasa luptele, du-te si ajuta-l pe ERDOGAN, ca si el vroia csa te ajute in razboiul catre Ucraina. Vezi sa nu vina si peste d-ta asa ceva. sa te saturi de lupte si de morti.
Fă, ești proastă sau așa ești tu?
Citeste:
Intr-un interviu acordat postului de televiziune TF1, la 3 decembrie 2022, două zile după întoarcerea de la Washington, președintele Emmanuel Macron a spus :”Există un lucru care depinde de ucraineni, este problema granițelor. Un lucru pe care trebuie să-l pregătim, și asta am discutat și cu președintele Biden, este arhitectura de securitate în care vrem să trăim mâine. Trebuie să ne pregătim pentru ceea ce avem de făcut, cum să ne protejăm aliații și statele membre, dând Rusiei garanții pentru propria sa securitate.”
Este incontestabil că, în atmosfera de ușurare și destindere din anii 1990-1991, de după retragerea politică a sovieticilor din Europa de Est, a existat o „cascadă de asigurări de securitate” [1] transmise atât lui Gorbaciov, cât și stafului său, din partea liderilor occidentali. Ele apar într-o multitudine de înregistrări ale întâlnirilor și convorbirilor liderilor sovietici, americani și vest-europeni, declasificate treptat și publicate în jurul lui 2010 [1], [2].
Trebuie subliniat, de la bun început, că aceste asigurări, chiar dacă înregistrate, nu au luat forma unor documente cu valoare juridică. Ele se desfășurau într-un context geopolitic extrem de fluid, în care Tratatul de la Varșovia (desființat abia la 1 iulie 1991) și NATO coexistau, iar liderii europeni căutau, împreună cu Gorbaciov, edificarea unei noi structuri de securitate, corespunzătoare destinderii treptate care avea loc.
Prima asigurare explicită a venit din partea ministrului de Externe și vice-cancelar al Republicii Federale a Germaniei, Hans-Dietrich Genscher, la 31 ianuarie 1990, într-un discurs ținut la Tutzing, în Bavaria, asupra unificării Germaniei: „Aceasta nu trebuie să ducă la o lezare a intereselor de securitate sovietice. De aceea NATO trebuie să excludă expansiunea teritoriului ei spre est, adică să nu se deplaseze mai aproape de granițele sovietice.” La 6 februarie 1990, în cadrul întâlnirii lui Genscher cu ministrul de Externe al Marii Britanii, Douglas Hurd, Genscher precizează: „rușii trebuie să aibă o asigurare că dacă, de exemplu, cândva, guvernul polonez părăsește Tratatul de la Varșovia, ei nu se vor alătura NATO”. Poziția lui Genscher este cunoscută sub numele de „formula Tutzing”[3], [4].
Genscher a rămas consecvent în privința acestei viziuni. În Punctul meu de vedere, carte publicată în 2015 (slide 1), după izbucnirea războiului civil din Ucraina, Genscher spune: „În alianța transatlantică există forțe care nu vor să depășească vechile linii de divizare din Europa, ci să le deplaseze spre est… Europa Estică trebuie să includă Rusia. Rusia este o parte a ordinii de pace pan-Europene, ca și OSCE și Carta de la Paris…O stabilizare a ariei OSCE nu poate funcționa fără Rusia și, mai ales, nu poate fi orientată împotriva Rusiei.” Genscher a pledat mereu pentru cooperare în loc de confruntare, într-o lume multipolară, pentru o zonă de cooperare de tip CSCE/OSCE extinsă „de la Vancouver la Vladivostok”[5].
Primul ministru al Marii Britanii, Margaret Thatcher, în timpul vizitei lui Gorbaciov la Londra, 8 iunie 1990: „Trebuie să găsim căile de a da Uniunii Sovietice încrederea că securitatea sa va fi asigurată.”
Când mareșalul Dimitri Iazov, ministrul Apărării URSS, și-a exprimat, la 5 martie 1991, îngrijorarea asupra unei viitoare extinderi a NATO spre est, John Major, noul prim-ministru al Marii Britanii (de la 28 noiembrie 1990) i-a răspuns că „nu-și poate imagina cum, acum sau în viitor, țările Est-Europene ar putea deveni membre NATO”.
Președintele Franței, François Mitterrand, în vizită la Moscova, 25 mai 1990: „Personal sunt în favoarea unei demantelări treptate a blocurilor militare… Întotdeauna le-am spus partenerilor mei NATO: asumați-vă promisiunea de a nu deplasa formațiunile militare, din teritoriul lor prezent în RFG, spre Germania de Est.” Mai mult, într-o scrisoare către președintele George W. H. Bush (adresată „Dragă George”), în care relata discuțiile sale cu liderul sovietic: „Desigur va trebui să nu refuzăm detalierea garanțiilor pe care el are dreptul să le aștepte pentru securitatea țării sale.”
Președintele G.H.W.Bush, la summitul de la Washington/Camp David din 31 mai 1990: „Crede-mă, nu avem nici o intenție, nici măcar în gândurile noastre, de a leza Uniunea Sovietică, în nicio formă.”
În sfârșit, afirmația secretarului general NATO, Manfred Wörner în discursul său doctrinar „Alianța Atlantică și Securitatea Europeană în 1990” (Bruxelles, 17 mai 1990): „Faptul că suntem gata să nu plasăm armată NATO în afara teritoriului german dă Uniunii Sovietice o garanție de securitate fermă.” Aceasta este afirmația pe care președintele Vladimir Putin și ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, o citează deobicei în discursurile în care fac referire la asigurările încălcate de leadershipul occidental.
PUBLICITATE
Conform ultimului ambasador al Statelor Unite în Uniunea Sovietică, Jack F. Matlok, „primul președinte Bush [G.W.H. Bush, Bush tatăl] l-a asigurat pe Gorbaciov că nu va avea loc o extindere a NATO dincolo de granițele Germaniei unificate, dacă Gorbaciov va permite unificarea Germaniei cu rămânerea ei în NATO”. Matlok a susținut, cu vehemență [6], acest fapt într-o serie de luări de poziție publice, inclusiv în fața Congresului Statelor Unite.
Dacă ambasadorul Matlock se referă la o asigurare directă din partea președintelui Bush, în toate documentele desecretizate până acum aceasta nu există și este probabil să nu existe deloc. Președintele Bush a fost foarte atent să nu exprime personal niciun angajament concret care ar fi închis perspectiva expansiunii Statelor Unite, via NATO, spre Est. Dacă Matlok se referă la o asigurare prin emisarii președintelui, această asigurare există: este faimoasa „not one inch eastward” transmisă președintelui Gorbaciov de către numărul doi de la Washington, secretarul de Stat al SUA, James Baker.
În această privință, politica lui Bush față de Gorbaciov a fost o politică duală. De la bun început, în paralel cu asigurările date sovieticilor „not one inch eastward”, în interiorul administrației Bush au existat dezbateri explicite privind extinderea NATO. Departamentul Apărării, prin Dick Cheney, propunea o politică a „ușilor întredeschise” („door ajar”), în timp ce Departamentul de Stat prefera formula: „discuția asupra extinderii NATO nu este pe agenda de lucru”. În cursul administrației G.W.H. Bush a fost adoptată această ultimă abordare, „pentru a nu-i alarma pe sovietici că se crează o alianță nouă împotriva lor”. Viitoarea administrație, Clinton, o va adopta pe a doua, de data aceasta sub binecunoscuta formulă, actuală și azi, a „politicii ușilor deschise”.
Trebuie notat că dualitatea politicii președintelui Bush (acel „two-pronged strategy”, „dual nature of U.S. strategy”[3]) era mai degrabă una de precauție și expectativă. Pe plan intern Gorbaciov era sub tirul încrucișat al ultra(conservatorilor) și ultra(liberalilor). Cursul, precaut și el, în plus ezitant, al reformelor lui Gorbaciov putea fi întrerupt în orice moment.
În acest context, toți liderii occidentali se temeau de haos și frânau cursul inexorabil al Istoriei. Ungaria și Polonia tatonau aderarea la NATO ─ li s-a refuzat (vorbim de 1990/91). Fostele teritorii anexate de URSS în 1940/41 și transformate după război în Republici Unionale Sovietice luptau eroic pentru independență. Occidentalii le temperau. Eliberarea lor nu a venit din Occident, nu a fost în planul Occidentului. A făcut-o Boris Elțîn, care în 1990 nu era în cărțile Occidentului. Toți mizau pe Gorbaciov.
Cea mai elocventă ilustrare a acestei situații este discursul președintelui G.H.W. Bush în Sovietul Suprem de la Kiev, la 1 august 1991, [7] (slide 2). Bush se întâlnise, la 30 iulie, cu Gorbaciov la Moscova și îl asigurase că îi va consilia pe ucraineni împotriva independenței. La Kiev a refuzat orice contact cu liderii naționaliști.
Deși aplaudat în picioare, discursul președintelui Bush de la Kiev a fost depășit de cursul evenimentelor. El se dovedește, însă, a fi premonitoriu pentru recrudescența naționalismului xenofob ucrainean, devenit politică de Stat după 2014:
„…Vă voi spune, mai în detaliu, ce înțeleg americanii când vorbesc despre libertate, democrație și economie liberă. De nici un termen nu s-a abuzat mai mult și mai cinic decât de aceștia…. Cel mai sigur test prin care judecăm dacă o țară este liberă este gradul de securitate de care se bucură minoritățile…Voi vizita astăzi monumentul de la Babi Iar ─ o sumbră și solemnă atenționare a ceea ce se întâmplă când oamenii nu reușesc să-și reprime oribila pornire spre intoleranță și tiranie. Americanii nu îi vor susține pe cei care vor independență pentru a înlocui o tiranie depărtată cu un despotism local. Ei nu îi vor ajuta pe cei care promovează un naționalism sinucigaș, bazat pe ură etnică.” Draftul discursului a fost conceput de către Condoleezza Rice, în 1991 consilier pentru problemele sovietice și est-europene în Departamentul de Stat; sintagma „naționalism sinucigaș” a fost inserată în draft de către președinte.
Vizita, la memorialul de la Babi Iar (slide 2) a fost o atenționare a naționaliștilor de la Kiev asupra descendenței lor ideologice din naționaliștii ucraineni care au participat, alături de naziștii germani, în 1941-1943, la procesul de epurare etnică, prin seria de masacre asupra civililor de altă etnie decât cea ucraineană, în mod special evrei, polonezi și ruși.
Peste trei decenii, sub perdeaua de fum a acelorași „democracy” și „freedom”, acoperind acum alte motivații geopolitice, Washingtonul lui Jo Biden și Bruxellesul Ursulei von der Leyen pledează pentru primirea „naționalismului sinucigaș” ─ problema lui ─ și „cu o oribilă pornire spre intoleranță și tiranie” ─ problema noastră ─ de la Kiev în Uniunea Europeană și în NATO. Un naționalism care și-a legiferat genocidul cultural asupra tuturor celor de altă etnie ca politică de Stat în 2017 prin Legea Educației, reconfirmată în 2022, prin Legea Minorităților Naționale. Iar propagandiștii români ai Kievului preiau discursul insolent al lui Zelenski despre faptul că ei, naționaliștii ultra-xenofobi Kieveni, ar fi apărătorii democrației și libertății (occidentale). Nu există o caracterizare mai precisă a pericolului naționalismului ucrainean, pentru pacea Europei și pentru poporul român în mod special, decât cea din celebrul Discurs de la Kiev al președintelui G.W.H. Bush
De mai bine de 400 de ani, Rusia e in continua expansiune. Nu e vecin al Rusiei, de la Norvegia si Finlanda si pana la Japonia, care sa nu aiba probleme teritoriale, din cauza rusilor, unele entitati statale au fost inghitite cu totul de Rusia, cum ar fi Cecenia, Daghestanul etc etc etc. Daca ne referim la Romania sau la Principatul Moldova, in ultimele 200 de ani, de vreo 10-12 ori au existat atacuri si rapturi teritoriale din partea Rusiei!
Mujicii au distrus o mare parte din Europa, trebuia in 1945, ca americanii si celelalte tari aliate, sa mearga pana la Urali, sa le traga peste bot rusilor, dar desi militarii au castigat razboiul, politicienii au pierdut pacea, Churchill se juca cu Stalin cu creionul pe harti si isi imparteau influenta in Europa, iar debilul presedinte al SUA de atunci era de acord sa se desfiinteze Prusia Orientala, care a devenit Kaliningradul de acum, o exclava a rusilor plina de arme nucleare.
Apoi atrocitatile Rusiei (URSS) au continuat, deportari, lagare, agresiuni militare, exploatarea popoarelor „prietene”, numai din Romania cat au furat bolsevicii…
Ideea e ca pana nu se dezmembreaza Rusia in bucati, pana nu sunt impinsi in mlastinile de la est de Urali, lumea, Europa, Romania nu o sa aiba liniste.
Rusia se va prabusi, nicio tara nu poate rezista cu o economie de rahat. Sa fii castigator al celui de-al doilea razboi, sa ai 17,7 milioane km patrati (aproape cat SUA si Canada la un loc), sa ai toate bogatiile din lume, terenuri agricole si paduri imense si totusi sa traiesti mai prost decat romanii, bulgarii, ca s anu mai vorbim de japonezi, nemti etc, inseamna ca ai o problema ca tara, ca popor. Mujicii nu sunt capabili decat de violuri, hotii, jafuri, altceva nu au facut si nu stiu sa faca. Nea Putin va sfarsi atarnat in streang sau impuscat sau „sinucis”, Rusia va crapa, pana atunci insa va mai dura un an-doi-trei!
Asa ca intre nationalismul ucrainian si ala rusesc, primul e parfum!…
Eu sustin Rusia si pe Putin. Ei pot face ordine in Romania plina de p oponari, lesby ….
Propagandă cnn….
Se pisa Putin pe Macrou un pupunar servitor al drogatilor si pedofililor,cine are incredere in occident este un sclav naiv si spalat pe creier
La MASA LUNGA, a lui Putin, gunoaiele din ue, NU AU PUTUT PACALI PE PUTIN!
Si ziaristii care scriu tampenii din aste, alte gunoaie.
Lasati ma pe Putin sa omoare. Daca omu vrea sa omoare? Lasa sa omoare.E o placere a lui.
Care,pe care a incercat sa pacaleasca?
Normal, ioropa nazista ,pe rus!
Si nu sant fan bolsevic,dar asta e realitatea!