AcasăPoliticaA fost aleasă noua conducere a Senatului

A fost aleasă noua conducere a Senatului

Robert Cazanciuc, vicepreședintele Senatului, cu atribuții de președinte, a deschis, marți, cea de-a doua sesiune ordinară a Senatului din acest an. În cadrul ședinței de marți a fost aleasă componența Biroului Permanent (BP) al Camerei Superioare a Legislativului.

Cum se întâmplă la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, s-a ales echipa din cadrul forului de conducere a Senatului. Propunerile au fost anunțate de către șefii grupurilor permanente și au fost supuse votului senatorilor, echipa noului Birou Permanent al Senatului fiind aprobată cu votul majorității senatorilor prezenți, din câte a trecut în revistă Cazanciuc.
A fost vorba despre un vot secret cu bile, în urma căruia s-au ales cei 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori. Au fost înregistrate 95 de voturi pentru și 2 împotrivă.

Amintim că Grupul parlamentar al PSD are trei funcţii de vicepreşedinte al Senatului – Robert Cazanciuc, Titus Corlăţean, Şerban Valeca, cel al PNL-ului un vicepreşedinte – pe Alina Gorghiu.

Grupul PSD are doi secretari – Marian Pavel şi Ion Ganea și doi chestori – Marius Dunca şi Paul Stănescu, grupul PNL un secretar – Mario Oprea şi un chestor – Cornel Popa, Grupul USR un secretar al Senatului, în persoana lui George Dircă, iar UDMR un chestor – pe Tanczos Barna.

author avatar
Andrei Coman