Indiferent de evoluția situației din Groenlanda, Uniunea Europeană nu se mai poate baza pe garanțiile de securitate ale SUA în aceeași măsură ca până acum.
Pentru a-și apăra interesele, țările blocului comunitar trebuie să-și intensifice urgent cooperarea militară și financiară.
Liderii europeni vorbesc de parcă ar recunoaște noua realitate, însă acțiunile lor sunt departe de a fi suficiente, notează Bloomberg. Tratatele UE lasă în mare parte în seama statelor membre individuale aspectele legate de apărare și fiscalitate, complicând semnificativ eforturile de reînarmare rapidă.
Franța cumpără în principal produse franceze, Germania produse germane. Rezultatul este o proliferare costisitoare de sisteme de armament nepotrivite. UE produce 50 de tancuri de luptă principale pe an, în timp ce Rusia produce peste 1.500. Un nou Leopard 2A8 german costă aproximativ 29 de milioane de euro, iar un T-90 rus 4 milioane de euro.
Finanțarea este la fel de fragmentată. Contribuția fiecărei țări a UE la apărarea comună depinde de capacitatea sa fiscală și de evaluarea individuală a amenințărilor. Germania își poate permite încă 500 de miliarde de euro; Franța, nu atât de mult. Polonia, pe flancul estic, cheltuiește aproape 5% din produsul intern brut pentru apărare; Spania, doar 2%.
Națiunile europene nu au un mecanism de împrumut suveran reciproc care le-ar permite să finanțeze reînarmarea colectiv, rapid și ieftin.
Dar există soluții. O coaliție de țări dispuse să colaboreze, de preferință incluzând Marea Britanie, ar putea forma un mecanism european de apărare, cu autoritatea de a emite datorii suverane susținute în comun și de a procura ceea ce este necesar, fără favoritisme naționale și în cantități suficiente.
Cu cât ar participa mai multe state, cu atât ar fi mai mari șansele de a crea un activ sigur la nivel paneuropean care ar putea concura cu titlurile de stat americane, impulsionând piața de capital necesară pentru a atrage investiții private și a accelera creșterea economică.
Țările din nord-estul Europei au înregistrat unele progrese în ceea ce privește punerea în comun a resurselor, dar nu pot și nu ar trebui să suporte singure întreaga povară a apărării. Politicienii trebuie să depășească această disfuncționalitate și să depună eforturi mai serioase și mai coerente.