Lasata balta de PMP pe cand era in ”beciul domnesc”, Elena Udrea a renuntat si ea sa mai fie populara.
Marea schisma a fost oficializata ieri, cand fostul lider al popularilor a votat pentru adoptarea noului Cod fiscal, in timp ce poarlamentarii PMP au votat impotriva. ”Voi incerca sa fiu un parlamentar foarte activ, pentru ca sunt foarte multe lucruri care raman nerezolvate de la o legislatura la alta, sunt foarte multe lucruri care nu ajung de la cetateni, de la societate catre Parlament. Cred ca este nevoie de parlamentari care nu au nevoie de obligatii in spate. Eu nu am obligatia sa tin linia unui partid, nu vorbesc dupa punctaje si am libertatea sa sustin orice proiect care cred eu ca este bun pentru cei care m-au ales, indiferent care ar fi opinia unui partid politic. Este nevoie de Codul fiscal, chiar asa cum este el, si asa in varianta asta mai putin buna (decat forma votata initial – n.r.)”, si-a declarat Elena Udrea independenta. Imediat, PMP-istii au confirmat si ei ruperea puntilor: ”Nu mai are treaba cu partidul. Ne-am separat politic total. Fiecare pe drumul lui”.