În opinia lui Joe Biden, locul Ucrainei se află în NATO. În același timp, el a subliniat foarte limpede că Statele Unite nu sunt pregătite să intre în război cu Rusia pentru a apăra Ucraina.
Poziția lui Biden ridică unele întrebări dificile. Dacă nu este dispus să provoace Kremlinul, de ce susține Ucraina în timp ce a avertizat că orice implicare directă a trupelor americane în conflictul actual ar putea însemna „al treilea Război Mondial”? Înfrângerea Rusiei este chiar un interes vital al SUA?
Aceste întrebări evidențiază o contradicție îngrijorătoare în modul în care NATO s-a extins în trecutul recent, notează Foreign Policy. Puterea de descurajare a alianței depinde de credința larg răspândită în forța angajamentului reciproc al membrilor săi.
La apogeul Războiului Rece, liderii americani erau într-adevăr pregătiți să ridice miza nucleară pentru a-și apăra aliații europeni. Dar modul în care NATO s-a dezvoltat după 1989 – fără o amenințare militară evidentă, cu o misiune neclară și cu puține discuții despre pericole – invită la speculații cu privire la cât de puternic este acest angajament astăzi.
Avantaj Putin
Pentru Ucraina, aderarea la NATO ar lega calculul escaladării nucleare de orice viitoare agresiune rusă. Dar dacă Vladimir Putin bănuiește că disponibilitatea Occidentului de a înfrunta anihilarea Kievului este inegală, va considera că poate câștiga acest joc. Ucraina în NATO ar deveni punctul slab al alianței, la fel ca flancul estic.
Întrebarea-cheie este dacă alți membri – nu doar elitele de politică externă, ci și publicul larg – sunt pregătiți să lupte pentru Ucraina?
Putin cunoaște răspunsul: nu sunt. Nu va ataca frontal un membru NATO în viitorul apropiat, dar este cu ochii pe oportunități. A observat alianța în ultimii 30 de ani și îi știe vulnerabilitățile.
Occidentul oferă promisiuni generoase, dar nerealiste
Ucraina are nevoie de un plan occidental detaliat, finanțat integral, susținut pe scară largă, izolat de viitoarele turbulențe politice, pentru a crea la granița sa estică o infrastructură de apărare care ar putea respinge – și, prin urmare, descuraja – o viitoare invazie rusă.
Va avea nevoie de acorduri de schimb de informații cu guvernele occidentale și de o bază militar-industrială în interiorul țării care să poată realimenta rapid cu arme. Și, desigur, va avea nevoie de ajutor economic pentru a-și reconstrui infrastructura civilă și capitalul social.
Dar toate aceste obiective nu pot fi îndeplinite doar cu o invitație la NATO. Ca de obicei, Occidentul oferă promisiuni generoase cu metode neclare de realizare.
În timp ce se profilează o posibilă a doua președinție Trump și trupele ruse avansează pe câmpul de luptă ucrainean, rămâne incert dacă liderii NATO vor trage învățămintele corecte din ultimele decenii.
Angajamentele asumate prin tratat nu pot înlocui o apărare solidă a frontierelor. Și de data aceasta, liderii trebuie să le explice onest cetățenilor lor de ce siguranța tuturor membrilor NATO depinde acum de ceea ce se întâmplă în Ucraina și în statele din prima linie ale alianței.