Turcia a votat: NU progresismului, NU globalismului, NU vrăjelilor americane!

Scorul 49,51% – 44,88%, după prima etapă a alegerilor prezidențiale, a fost unul mincinos. În realitate, Recep Tayyip Erdogan l-a spulberat pe Kemal Kilicdaroglu încă din 14 mai, dar „Sultanul” a vrut să umilească Occidentul și a doua oară. Politician cu experiență, liderul turc a arătat Vestului potrivnic că poporul e cu el și nu are nevoie să rezolve din pix, ca Băsescu în 2009, un infim procent de 0,49%, adică, o căciulă de voturi, cât i-ar fi fost suficient să câștige din primul tur.

Susținător al „democrației mature”, sintagmă atât de des molfăită pe la CNN, Erdogan a preferat să întindă timpul intrigii politice cu încă două săptămâni. În principiu, ce l-ar fi putut zori pe liderul de neînlocuit al Turciei, aflat la putere de 20 de ani? Nimic, exact, iar acum RTE pășește spre al treilea deceniu, o confirmare că doctrina erdoganistă și-a câștigat pagina în istoria națiunii turce.

Rolul lui Erdogan în istoria Turciei

În politică, adesea se spune că o lungă perioadă de guvernare nu se poate lăuda cu evenimente semnificative care pot schimba valul sau pot face schimbări decisive (fatale). În schimb, istoria recunoaște evenimentele de scurtă durată ca având un impact semnificativ asupra drumului viitor. Ei bine, alegerile prezidențiale din Turcia ne-au amintit de această analogie.

Erdogan a schimbat rolul și poziția Turciei în afacerile regionale și globale și s-a dovedit a fi un jucător mai bun la masa „greilor” decât anticipau mulți. Pariurile sale au ieșit câștigătioare, fiind  justificate de timp. Da, Turcia se confruntă azi cu o criză economică, dar ce altă mare țară de pe glob este ferită de aceste crize? Cine a reușit să le evite, dintre puterile planetei, și noi nu am aflat?! SUA încă nu a scăpat de „ștreangul” deficitului bugetar, iar China abia ce a ieșit dintr-un impas economic care a însemnat trei ani de stagnare. De UE, nici nu mai pomenim, că și-a bătut singură cuie-n coșciug; și pe alea, le-a cumpărat de la americani!

„Sultanul”, evaluând situația pe scena internațională în felul său, a văzut că a sosit momentul ca Turcia să treacă la un nou nivel – de la un stat regional la o putere supra-regională. În același timp, și-a dat seama că șansele de reușită, într-o politică externă astăzi atât de volatilă, trebuie susținute de o independență economică relativă, dar stabilă. Cu acest mesaj suveranist a ieșit în fața electoratului și a câștigat.

Turcia, azi, văzută așa cum este

Având în vedere deficitul de resurse naturale (în special, resursele energetice limitate ale Turciei), e clar că liderul de la Ankara nu a avut și nici nu va avea o sarcină ușoară să obțină ce și-a propus. Însă, situația externă favorabilă apărută după izbucnirea conflictului din Ucraina și perspectiva de a discuta de pe picior de egalitate atât cu Moscova, cât și cu Washingtonul i-a permis lui Erdogan să tragă de plapuma negocierilor cât de mult a dorit.

Pentru a duce țara acolo unde și-a propus, RTE construiește un nou model economic de parteneriat pragmatic cu toate centrele și piețele globale (fie că vorbim de Europa, SUA, Rusia sau China). Rezultatul – dividendele și proiectele economice evidente, noile comunicări și tranzitul comercial, rolul tot mai mare jucat de Turcia în mediul politic și de afaceri global, formarea bazelor unui pol al popoarelor turce cu Istanbul drept lider.

Drept urmare, Turcia a ajuns azi în poziția în care nu mai stă în așteptarea perpetuă a următoarelor ajutoare financiare (dar și de altă natură, adică militare) de la aliatul America. Azi, Turcia nu își mai face iluzii privind integrarea în UE și nu mai așteaptă noi decizii luate de Bruxelles cu privire la această problemă. În schimb, astăzi, Turcia a devenit o țară care, prin parteneriatele cu alți actori mondiali (grupul BRICS), a atins un nivel ridicat de independență economică și politică, are modalități de a compensa armele occidentale (a cumpărat temutul sistem antiaerian rusesc S-400) și, încet și constant, formează o piață comună a națiunilor turce, cu leadership-ul la Ankara.

Când Erdogan a câștigat detașat în primul tur Istanbulul, era clar ce urmează a se întâmpla în 28 mai. De regulă, soarta revoluțiilor de catifea și a loviturilor de stat (SUA, specialitatea casei) se decide în capitală și în marile orașe, în timp ce periferia urmează „Centrul”. Acolo s-a câștigat, la Istanbul, tot ce a urmat după a fost, cum spuneam, dorința „Sultanului” să umilească Occidentul și a doua oară.