AcasăPoliticaTurcan, declarații de ultimă oră: „PNL susţine majorări de venituri”. Ce nu...

Turcan, declarații de ultimă oră: „PNL susţine majorări de venituri”. Ce nu s-a anunțat concret – VIDEO

(sursa foto: Facebook)

În contextul negocierilor pe care le poartă liberalii și social-democrații în aceste zile, actualul ministru interimar al Muncii, Raluca Turcan, a făcut, joi, declarații de ultim moment cu referire la alocații și pensii.

Liberala spune că „PNL susţine majorări de venituri”, dar că la această dată „nu vom anunţa niciun procent”, explicând și motivul.

PNL susţine majorări de venituri. Aşa cum am spus, începând cu anul viitor, alocaţiile urmează să fie indexate, pensiile urmează să fie indexate, reformele sunt demarate, reducerea inechităţilor este o prioritate şi de asemenea sustenabilitatea marilor sisteme publice de pensii şi de salarii reprezintă o prioritate.

Ca să fiu foarte concretă cu dumneavoastră, astăzi nu vom anunţa niciun procent, pentru că aceste majorări nu ţin doar de Ministerul Muncii, ci ţin de politica generală a Guvernului„, a susținut Raluca Turcan, la Parlament.

Turcan: Sunt majorări pe care noi le avem în vedere, urmează să anunţăm exact procentul

Liberala a adus în discuție calcule și proiecții. „Avem calculate diferite tipuri de impact bugetar şi în funcţie de veniturile pe care le vom avea la dispoziţie, aşa cum am anunţat de fiecare dată până acum, stabilim procentul exact. Şi eu am declarat că facem proiecţii la Ministerul Muncii pentru indexări de pensii între 6 şi 12%, majorarea alocaţiilor este deja pregătită şi bugetată în proiectele pe care le avem.

Așadar, sunt majorări pe care noi le avem în vedere, urmează să anunţăm exact procentul”, a mai declarat Turcan.

Budăi: Am justificat de ce 11%

Pe de altă parte, după dialogul între PSD-PNL de joi, fostul ministru social-democrat al Muncii, Marius Budăi, a anunțat că a fost o discuție „extrem de constructivă”.

„Am ajuns de acord şi pe principiul că trebuie să majorăm veniturile oamenilor, atât alocaţiile, cât salariul minim, salariile şi pensiile. Urmează o întâlnire între specialiştii din Finanţe şi noi pentru a pica exact pe tot ceea ce înseamnă impact bugetar, după care politicul va anunţa decizia finală politică, dacă procentele sunt cele pe care le-am propus. Noi nu renunţăm la ele. Noi am propus 11%, (…) am justificat de ce 11%, am făcut acel calcul cu inflaţia şi cu tot ce s-a întâmplat în ultimul an cu creşterea de preţuri”, a declarat Budăi, la Parlament.

Când a fost întrebat dacă ar putea PSD să renunţe la aceste majorări, respectiv procentele să fie unele mai mici, Budăi a afirmat: „PSD nu renunţă la aceste majorări pentru că avem şi soluţii şi avem şi justificări de ce solicităm acest 11%”.

173 afisari

3 COMENTARII

  1. Au trecut deja 2 ani de pacaleli, „vom creste, vom respecta legea”. De la 20 % crestere pensii in 2019, a urmat 10 % in sptembrie 2020, apoi in ianuarie 2021, ca la final să ajungem la 10 % in 2022. Bineînțeles la nivel declarativ.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger