AcasăPoliticaTupeul lui Putin, moștenirea Germaniei lui Merkel

Tupeul lui Putin, moștenirea Germaniei lui Merkel

Odată cu invazia armatei lui Vladmir Putin în Ucraina  analiștii politici reevaluează acum relația lungă pe care liderul rus a avut-o cu fostul cancelar german Angela Merkel și modul în care Moscova a ajuns să dețină atât de mult control asupra restului Europei.

Merkel, o vorbitoare de limbă rusă, a dezvoltat legături diplomatice și economice cu Putin și a menținut la minimum cheltuielile pentru apărarea națională.

Dar, invazia Rusiei în Ucraina a dus acum la o inversare  dramatică în politica germană. „Schimbările puternice de politică ale noului cancelar Olaf Scholz reprezintă o repudiere fermă a nucleului politicii economice externe a lui Merkel. Rusia este percepută acum drept o putere imperialistă agresivă”, a declarat pentru CNBC Jacob Kirkegaard, membru senior la think tank-ul German Marshall Fund.

Scholz a oprit gazoductul Nord Stream 2  după primele mutari militare ale Rusiei în două regiuni separatiste ale Ucrainei la sfârșitul lunii februarie.

Conducta, demarată în 2018 în timpul mandatului Angelei Merkel, este văzută ca un proiect controversat care avea menirea de a aduce gaz suplimentar din Rusia în Germania prin Marea Baltică, ocolind Ucraina și Polonia.

“Russlandversteher”

De fapt, Merkel și-a menținut sprijinul pentru gazoduct, în ciuda îngrijorărilor din partea Ucrainei și a altor țări, în special SUA. Importurile de gaze ale Germaniei din Rusia s-au ridicat la aproximativ 36% din totalul său în 2010, și au crescut la o pondere de 65% până în 2020, potrivit cifrelor Eurostat.

În februarie, fostul cancelar german Gerhard Schröder a fost nominalizat pentru a se alătura consiliului de administrație al Gazprom. Schröder – un prieten de lungă durată al lui Vladimir Putin –  deține funcții de conducere la Nord Stream și Rosneft.

La Berlin s-a dezvoltat o tulpină bizară de rusofilie(Russlandversteher), de obicei însoțită de un  antiamericanism puțin deghizat. Un fel de Politică de Est (Ostpolitik) care promovează o relație confortabilă cu Kremlinul, deși dăunează UE și NATO.

“Prin stabilirea unei relații inutile de interdependență cu Vladimir Putin, Germania lui Merkel l-a făcut mai puternic, în timp ce a slăbit întreaga Europă și NATO. Nicio altă țară nu a minimizat poziția rebelă a Rusiei față de ordinea mondială ca Germania”,  spune Alberto Alemanno, profesor de drept al UE la HEC Paris Business School.

Dar mai există un domeniu în care moștenirea Merkel este controversată – primirea milioanelor de refugiați de război în Europa anilor 2015, veniți din țări precum Siria, Irak sau Afganistan.

Ospitalitatea germană promovată de Merkel s-a sfârșit la scurt timp după ce  numeroase femei au fost agresate de migranți la gara principală și la Domul din Köln.

Potrivit Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați, peste 2 milioane de persoane au fugit acum din Ucraina, iar unii s-au mutat deja și în Germania.

La sfârșitul mandatului cancelarei, Putin i-a mulțumit pentru “atâția ani de cooperare fructuoasă”. Președintele rus avut de ce să fie mulțumit: în timpul guvernării Angelei Merkel, multe dintre planurile sale au fost îndeplinite.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
663 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger