Vin declarații de ultimă oră de la președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, în contextul în care se apropie tot mai mult alegerile parlamentare, până la care au mai rămas mai puțin de două luni.
Oficialul PSD a făcut referire la Cristian Popescu Piedone, ex-candidat la Primăria Capitalei, dar și la Victor Ponta, fostul premier – despre care s-a aflat că va candida la alegerile parlamentare pe lista PSD Dâmbovița, pentru Camera Deputaților.
Mihai Tudose a declarat marţi despre Cristian Popescu Piedone că este membru PSD şi aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi aduce voturi, potrivit news.ro. Cât despre prezenţa pe lista PSD a lui Victor Ponta, Tudose a spus că, profesional, acesta a fost un premier „foarte bun”.
Tudose, despre Cristian Popescu Piedone: Aduce voturi, reprezintă nişte oameni
Șeful Consiliului Național al Partidului Social Democrat a fost întrebat, marți, de ce pe listele PSD sunt nume precum Piedone şi Victor Ponta.
„Noi avem interesul să guvernăm bine România. Ca să guvernăm, trebuie să câştigăm alegerile. Oamenii care au venit alături de noi şi care aduc o plus-valoare sunt bineveniţi. Da, domnul Cristian Popescu Piedone aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi, după cum s-a şi demonstrat, aduce voturi, reprezintă nişte oameni, are nişte oameni în spate. E valabil şi la domnul Ponta”, a afirmat Mihai Tudose.
Când a fost întrebat de ce pe listele PSD se află membri PUSL, Tudose a precizat că Piedone este membru PSD, înscris la PSD, potrivit sursei citate. Totodată, social-democratul a precizat că discuţiile cu acesta au început după alegerile locale. „Şi atunci a fost o greşeală, toată lumea a recunoscut că a fost o greşeală”, a spus Tudose, referitor la faptul că la alegerile pentru Primăria Generală au candidat separat.
Nu în ultimul rând, Șeful Consiliului Național al PSD a comentat și pe tema prezenței fostului premier Victor Ponta pe listele pentru alegerile parlamentare. Mihai Tudosea spus despre Victor Ponta că a fost un prim-ministru foarte bun.
„Profesional, a fost un prim-ministru foarte bun. Uitaţi-vă la ceea ce a însemnat România pe acea guvernare. Uitaţi-vă ce a însemnat România pe guvernarea 2017, că după aia nu mai discut. Uitaţi-vă la nivelul de trai, uitaţi-vă la ce a însemnat deficitul atunci. A fost un prim-ministru bun”, a spus Tudose despre Victor Ponta.
Romașcanu vorbind despre Ponta: Este un om cu notorietate
Anterior în cursul zilei de marți, 15 octombrie, și purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romașcanu, avusese cuvinte de laudă la adresa fostului prim-ministru Ponta, în contextul în care fusese întrebat despre revenirea acestuia în PSD – înaintea tot mai apropiatelor alegeri parlamentare.
„Domnul Ponta este un fost premier al României de succes, unul dintre cei mai buni premier, cum şi media a subliniat acest lucru. Este un om cu notorietate şi care cu certitudine aduce valoare PSD-ului”, a spus Romașcanu, aflat la sediul PSD.
El a mai fost întrebat dacă Ponta ar putea face parte dintr-un viitor guvern sau să fie preşedintele Camerei Deputaţilor. „Nu cred că domnul Ponta îşi mai doreşte funcţii la nivel înalt. A fost prim-ministru. Cred că pur şi simplu este doar un sprijin important pe care domnul Ponta îl poate aduce în demersurile legislative ale PSD”, a afirmat Romaşcanu.
Nea Tudose,stii prea bine ce hram poarta Piedone.Lepra asta a ” lucrat ” mereu la stat.A
inceput ca bucatar,de unde si burdihanu’ . Acum are agonisita o avere uriasa,stii bine ca si noi,cum si de unde.Hotul inca neprins,uns cu toate aifiile,va da lectii de jaf ba, de asta aveti nevoie de el. .E bun de consiliere,e mahalagiu,cum dreacu sa nu voteze mahalaua cu el ? Cu interlopi de-alde asta va compromiteti,va faceti naiba de ras.Da’ e bun ca aduce voturi,de-aia se unfla in pene si rade a prosta interplopul. ” Cunoaste ” gloata,vai de capul vostru,cu cine va incardasiti.
Nea…TUDOSE-DAMIGEANA spune multe, dar nu vrea sa recunoasca ca PSD-ul, a ajuns sa adune toate GUNOAIELE politice, precum semi-analfabetul de PIEDONE, numai sa primeasca cat mai multe voturi la viitoarele alegeri. Nu-i de mirare ca PSD ( CIUMA-ROSIE ) are cei mai multi politicieni corupti, cu diplome trase la XEROX, si asta dintre toate partidele exzistente la ora actuala in ROMANIA.
Scarnaviile rosii din toate zarile plaiului se aduna , din corn le suna dezideratul falimentului Romaniei,romanilor ….Aceleasi rebuturi umane se perinda in functiile cheie ale statului ruinarii premeditate a tarii…
Cate buldozere trebuie sa-l mai strabata pe Senilatul ca sa-l scoata din PSD?
Penal la penal trage si Senilatul la Piedone.