Cauta

Mihai Tudose a răbufnit după ce Ludovic Orban și Nicușor Dan au inspectat spitalele bucureștene: „Pic şi Poc, în vizită” – VIDEO

Mihai Tudose a răbufnit după ce Ludovic Orban și Nicușor Dan au inspectat spitalele bucureștene: „Pic şi Poc, în vizită” – VIDEO - Ziarul National

Tudose a răbufnit după ce Orban și Nicușor Dan au inspectat spitale: ”S-au dus Pic şi Poc în vizită” (foto: Facebook)

Fostul premier social-democrat a desființat recentul demers al ”echipei” Orban-Dan.

Este vorba despre controlul sau, mai bine zis, vizita de evaluare pe care Ludovic Orban și primarul Nicușor Dan au făcut-o, luni seară, în câteva spitale din Capitală, pe fondul tragediei de la Piatra Neamț.

”Mie, recunosc că îmi vine să plec acasă de tot. Mi-e silă de el. Mi-e silă pur şi simplu! Şi faptul că poartă tricolorul pe mască mi se pare că împietează tricolorul. Ludovic Orban a aflat astăzi că avem o problemă în România cu ATI-urile. El s-a dus azi (luni-n.n) cu Nicuşor Dan prin spitale. Nu ştiu care dintre ei era de la Sănătate Publică şi care de la ISU. Unul dintre ei era pompierul şi unul pe Sănătate Publică”, a declarat Mihai Tudose, luni seară, la Antena3.

”S-a dus la biroul managerului şi a stat la cafele”

Dând, practic, și un nume ”echipei” Orban-Dan, social-democratul a adus în discuție faptul că, de fapt, premierul ar fi putut să facă o astfel de evaluare la Palatul Victoria, pentru că oricum accesul la ATI este limitat. ”Pic şi Poc! Pic şi Poc! Ce naiba au verificat ei? În primul rând că nu are voie să intre într-o secţie ATI. El s-a dus la biroul managerului şi a stat la cafele. Putea să-i cheme la Guvern. Asta era treabă de prim-ministru şi primar? (…) El a aflat că trebuie nişte chestii astăzi. Urlă toată lumea de şase luni, el a aflat azi. S-au dus, repet, Pic şi Poc, în vizită până la spitale. Tu eşti prim-ministru, ai o ţară de condus, care-i varză, aţi făcut-o varză, şi-şi pierde o zi pe la spitale!”, a conchis Tudose.

Ce spusese Orban

La finele vizitei prin spitale, Ludovic Orban a anunțat câteva concluzii. ”Am inventariat posibilitatea de creștere a numărului de paturi la terapie intensivă la Spitalul Malaxa, unde au nevoie de o instalație de alimentare cu oxigen suplimentară, pentru a putea pune în funcțiune încă cinci paturi de terapie intensivă. De asemenea, am inventariat… aici nu s-a luat o decizie cu domnul director, e necesară o discuție mai profundă, doar se evaluează dacă există posibilitatea tehnică de realizare a 10 paturi de terapie intensivă. Trebuie analizate toate condițiile tehnice, posibilitatea reală, efectivă, dacă există posibilitatea de a crește numărul de paturi de terapie intensivă. Sigur, fără a fi specialiști, ne-am interesat și privitor la funcționarea instalațiilor de gaz, de aer comprimat, a instalațiilor electrice, situația contractelor de mentenanță, de service, dacă s-au efectuat toate avizările de rampe, toate tipurile de avizare dacă sunt la zi”, a declarat premierul.

Întrebat dacă s-au găsit nereguli în spitalele vizitate, șeful Guvernului a răspuns că nu. ”Pot să vă spun, de exemplu: la Colentina, situația este în regulă, la Spitalul Sfântul Ioan, de asemenea, în regulă, la Malaxa, am înțeles că în cursul acestui an sau anul trecut a fost investiția de realizare a tuturor… și la Sfântul Ioan este o instalație extrem de modernă și de bine pusă la punct – cel puțin în spitale. Aici, sigur că neexistând încă o secție de terapie intensivă, dacă se ia decizia de înființare, ea va fi făcută în conformitate cu toate standardele”, a completat Ludovic Orban.

Ultimele stiri

  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Exit mobile version