Președintele Donald Trump a redesenat radical comerțul mondial și politica economică americană, introducând o eră în care „pay-to-play” – plătești ca să participi – pare să devină norma. Fiecare interacțiune devine o ocazie de a încasa bani, chiar dacă asta presupune declanșarea unui război comercial global sau cererea unui tribut de la propriile industrii.
Cel mai recent exemplu: giganții americani ai semiconductorilor, Nvidia și AMD, au acceptat să vireze guvernului american 15% din veniturile obținute din vânzările către China, în schimbul unor licențe de export. O înțelegere neobișnuită – și, după cum spun unii, posibil ilegală – care îi permite lui Trump să exercite un control fără precedent asupra afacerilor americane.
Cu luni în urmă, Trump a blocat complet exporturile de cipuri către China, invocând motive de securitate națională. Lovitura a fost semnificativă: China reprezenta 13% din vânzările Nvidia în 2024, iar compania estima pierderi de miliarde dacă interdicția rămânea.
Acum, prin acordul negociat direct cu administrația, companiile își pot relua livrările, dar vor plăti în jur de 5 miliarde de dolari anual către Trezorerie – bani pe care președintele îi poate cheltui după bunul plac, fără trecere prin Congres.
Reacția burselor a fost temperată, însă investitorii și economiștii au condamnat acordul. Unii l-au numit „șantaj federal” și „un precedent periculos” care expune restul corporațiilor americane riscului de a fi obligate să facă înțelegeri similare pentru a-și continua activitatea.
Modelul este recognoscibil în „manualul” lui Trump: creează o criză, apoi oferă soluția – contra cost. „Aprinzi cartierul, apoi apari cu furtunul să stingi focul, dacă vecinii pot să te plătească”, comentează un analist.
De la taxe corporative la impozite „la comandă”
Tradițional, taxele corporative sunt stabilite de Congres și banii sunt alocați prin proceduri legislative. Trump schimbă regulile: impune taxe ad-hoc unor companii, cu destinație directă spre Trezorerie și cu control prezidențial asupra cheltuirii.
Pentru susținători, acest sistem bifează multiple obiective – de la securitate națională la revenirea producției pe sol american. Pentru critici, e un pas ferm spre capitalism de stat, cu un președinte care își extinde autoritatea peste piața liberă.
Apple, excepția „răsplătită”
Apple a obținut recent o scutie de la tarifele viitoare pe semiconductori după ce a anunțat un plan de investiții de 100 de miliarde de dolari în SUA pe cinci ani. Mesajul e clar: investițiile interne pot cumpăra favoruri tarifare.
Această abordare pune în fața companiilor un adevăr incomod: indiferent de ethosul pieței libere, vor trebui să negocieze direct cu președintele pentru a-și apăra interesele.
Trump pare sedus de această formă de capitalism cu pârghii directe – una care îi permite să centralizeze mai multă putere în Biroul Oval decât au visat predecesorii săi. Pentru economie, este începutul unei ere în care regula nu mai este stabilită de piață, ci de un singur om.
