Capturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro a funcționat perfect. Succesul acestei operațiuni îndrăznețe i-a adus lui Donald Trump a doua victorie militară din mandatul său.
Dar, în timp ce succesul primei operațiuni – atacul aerian asupra Iranului din iunie, care a distrus instalații de îmbogățire a uraniului – și a fost obținut printr-un bombardament care a durat 37 de ore, stabilizarea Venezuelei nu poate fi realizată în 37 de zile, nici măcar în 37 de săptămâni.
Pentru Trump, scenariul din Venezuela prezintă probleme semnificative interconectate. În primul rând, oficialii săi trebuie să elaboreze politici de „stabilizare” pentru a reconstrui sau, cel puțin, pentru a repara serviciile publice ale țării, aflate într-o stare de degradare ca urmare a anilor de furturi și neglijență.
În al doilea rând, el trebuie să-și convingă proprii susținători devotați crezului America First, că ceea ce se întâmplă nu este „construirea națiunii” – infamul malpraxis militar care a dus la înfrângerea SUA în războiul din Vietnam și, zeci de ani mai târziu, în Afganistan, relatează UnHerd.
Încercările anterioare ale SUA de “nation-building” s-au soldat cu eșecuri foarte costisitoare, deoarece sarcina a fost încredințată forțelor armate americane, a căror expertiză nu include tehnicile guvernării imperiale.
Mai mult, o astfel de artă a guvernării necesită afirmarea cu încredere a unei superiorități civilizaționale decisive – teribil de demodată în zilele noastre, dar singura justificare posibilă pentru dominația imperială. A reușit-o ultima dată generalul Douglas MacArthur, din momentul în care a sosit să conducă Japonia, la 30 august 1945, fiind pe deplin pregătit și dispus să ia decizii cu privire la orice problemă care îi apărea în cale.
Venezuela nu este nici Japonia, nici Afganistan, ci o republică latino-americană cu o guvernare defectuoasă din punct de vedere structural, care a prosperat odată datorită veniturilor din petrol colectate direct de stat și s-a bucurat de alegeri democratice și prosperitate.
Acum, populația se confruntă cu lipsuri majore, în timp ce elitele bogate se află în exil și au fost înlocuite de câteva milioane de chaviști care muncesc puțin sau deloc pentru a-și încasa salariile și beneficiile ca membri ai miliției. În tot acest timp, dezordinea pare să crească pe străzile din Caracas.
După ce au preluat controlul asupra Venezuelei, Statele Unite trebuie să readucă națiunea la normal și să o facă rapid. În caz contrar, se va epuiza în curând răbdarea susținătorilor lui Trump din mișcarea „America First”, care au toate motivele să fie sceptici.
