La doar câteva luni de la începutul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, Statele Unite arată dramatic și poate ireversibil diferit acasă și pe scena mondială.
Trump guvernează astăzi în urma desființării aproape complete a controlului și echilibrului puterii executive, cel puțin în domeniul politicii externe și al securității naționale, relatează Foreign Affairs. De la atacurile din 11 septembrie 2001, Congresul a acordat președinției din ce în ce mai multă putere în domeniul afacerilor externe, iar Curtea Supremă a fost reticentă în a oferi orice restricții semnificative.
Acest președinte – imperial acasă, împărat în străinătate – poate face, în mare măsură, tot ceea ce dorește în ceea ce privește orice este legat, fie și superficial, de politica externă sau de securitatea națională: trimiterea de cetățeni străini în lagăre de prizonieri în El Salvador, impunerea de tarife vamale radicale țărilor din întreaga lume, eliminarea angajamentelor de ajutor extern impuse de Congres, intimidarea aliaților, curtarea autocraților, desfășurarea armatei pe străzile orașelor americane și chiar organizarea unei parade festive cu ocazia zilei sale de naștere.
Președinția americană a fost multă vreme imperială. Dar până la al doilea mandat al lui Trump, niciun președinte nu a încercat cu adevărat să acționeze ca un împărat.
De asemenea, Trump a erodat încrederea și bunăvoința față de Statele Unite – și a făcut acest lucru în direct la televizor. Exemplele cele mai flagrante au fost atunci când a folosit disponibilitatea Biroului Oval pentru presă ca să-i umilească pe liderii străini aflați în vizită – mai întâi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și mai târziu, președintele sud-african Cyril Ramaphosa.
O altă lovitură dată diplomației americane a venit pe 2 aprilie, când Trump a lansat o bombă tarifară asupra economiei globale, zdruncinând acordurile existente și relațiile comerciale de lungă durată, precum și parteneriatele mai recente care au avut nevoie de zeci de ani pentru a se dezvolta.
Trump nu a redus doar angajamentele internaționale ale Statelor Unite, ci a anulat capacitatea națiunii de a juca un rol semnificativ și de încredere în lume.
Dacă instituțiile americane, în special Congresul, nu sunt funcționale – dacă nu pot adopta legi importante care să angajeze și să finanțeze instituții și priorități de politică externă, să se asigure că puterea legislativă este exercitată în mod corespunzător de executiv și să servească drept control asupra puterii prezidențiale – atunci politica externă a SUA este pe deplin la mila capriciilor fiecărui președinte nou ales.