Dacă Trump vrea să asigure dominația energetică a Americii, va trebui să imite orice alt concurent global și să creeze o companie de stat de petrol și gazeDonald Tump a avertizat Regatul Unit că face „o greșeală foarte mare” prin creșterea impozitului pe petrolul din Marea Nordului. Soluția sa: „Scapă de morile de vânt”.
Trump s-a prezentat ca un prieten al marilor companii petroliere, promițând să elibereze rezervele naționale pentru „dominația energetică” a Americii. Înseamnă că se poate aștepta la un nou boom petrolier? Nu atât de repede.
Afacerea petrolieră este identificată în mintea publicului cu anumiți petroliști texani și cu familiile lor. Gândiți-vă la filme hollywoodiene precum Giant (1956), cu Rock Hudson și James Dean, și la telenovela Dallas din anii ’80, scrie Michael Lind, editorialist la Tablet.
Legătura cu Texasul nu este un mit. Doar cinci state au produs 70% din gazele naturale din SUA în 2023, Texasul cu 28% din total, la fel ca următoarele două state combinate – Pennsylvania și Louisiana. Iar din anii ’30 până în anii ’70, Texas Railroad Commission a contribuit la stabilirea prețurilor mondiale la petrol prin cotele sale de producție în acest stat.
Totuși, aceasta nu a fost niciodată doar o poveste americană. De la originile sale din secolul al XIX-lea, industria petrolieră din SUA a fost dominată de corporații multinaționale.
Petropolitica a devenit geopolitică
În timpul anilor ’50, când Giant rula pe ecranele cinematografelor, prețurile petrolului la nivel mondial erau controlate în mare parte de cartelul cunoscut sub numele de „Cele șapte surori”.
La începutul Războiului Rece, aceste companii – care includeau predecesorii ExxonMobil, Texaco și British Petroleum – erau partenere cu SUA, Marea Britanie și alte guverne occidentale. Într-adevăr, în această perioadă, petropolitica a devenit geopolitică, ducând la intervenții precum lovitura de stat susținută de Occident care a răsturnat guvernul Iranului.
Capitalismul de stat străin a câștigat în fața capitalismului privat american
În deceniul următor, Arabia Saudită și alte țări producătoare de petrol au format OPEC și și-au demonstrat puterea colectivă cu embargoul petrolier din 1973 împotriva SUA și a altor aliați ai Israelului în timpul Războiului Yom Kippur.
Capitalismul de stat străin a câștigat în fața capitalismului privat de tip american. În prezent, trei sferturi din rezervele mondiale de țiței sunt controlate de companii naționale deținute de stat. Cele mai mari, după venituri, sunt două companii chineze, Saudi Aramco din Arabia Saudită, Rosneft din Rusia, Petrobras din Brazilia și Indian Oil Corporation (IOCL).
Cei 13 membri ai OPEC produc 40% din totalul țițeiului și 60% din exporturile mondiale. Iar acești membri ai OPEC – împreună cu grupul lor extins OPEC+, care a fost creat în 2016 – nu se tem să își flexeze mușchii. China a înlocuit Arabia Saudită cu Rusia ca cea mai mare sursă externă de petrol.
Pe lângă faptul că va trebui să facă față companiilor petroliere de stat și alianțelor schimbătoare ale noului Război Rece, Trump se poate aștepta și la rezistență din partea industriei petroliere și a lumii investițiilor.
Institutul American al Petrolului se opune amenințării lui Trump de a impune tarife de 25 % la importurile din Canada și Mexic, inclusiv la importurile de energie.
În altă parte, este puțin probabil ca marile companii petroliere, care se bazează pe acorduri internaționale delicate, să aprobe diplomația de cowboy a lui Trump și amenințarea acestuia de a impune tarife UE dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA.
Dacă dorește să asigure dominația energetică a Americii, va trebui să imite orice alt concurent global și să creeze o companie de stat de petrol și gaze. Istoria arată că aurul negru nu va fi niciodată îmblânzit de un singur om.
