Doar trei noi țări au fost recunoscute în ultimii 30 de ani: Timorul de Est, în 2002, Muntenegru, în 2006, și Sudanul de Sud, în 2011. Au existat multe alte încercări în acest interval, dar majoritatea au fost blocate de principiul integrității teritoriale.
Donald Trump ar fi de acord ca Ucraina să cedeze unele teritorii Rusiei. Același Trump a amenințat cu anexarea Groenlandei și Canadei. Rămâne de văzut cât de serios va fi. Dar rezultatul este clar: Statele Unite, cea mai puternică națiune din lume, nu mai consideră integritatea teritorială drept un element important al ordinii mondiale.
Dacă abordarea realpolitik a lui Trump se impune, grupurile secesioniste ar putea obține mai ușor legitimitate prin alinierea la SUA sau la alte mari puteri.
Separatiștii kurzi din Irakul bogat în petrol ar fi recunoscuți și sprijiniți de americani dacă promovează obiectivele Washingtonului. Valabil pentru separatiștii din Groenlanda, care doresc independența față de Danemarca, sau cei din Noua Caledonie, care doresc independența față de Franța.
De obicei, separatiștii sunt dezavantajați în cadrul negocierilor, deoarece sunt izolați de canalele instituționale formale prin care trece în diplomația.
Dar Trump ignoră în mod obișnuit această procedură standard de operare. În schimb, preferă diplomația personală, cum ar fi discuțiile sale din 2018 cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un. Aceasta înseamnă că liderii separatiști carismatici pot obține favoruri din partea președintelui SUA apelând direct la el.
Succesul separatist va depinde în mare măsură de faptul dacă mișcarea servește intereselor unei puteri dominante, nu de legitimitatea sau eficacitatea sa.
Secesionismul se poate transforma într-un instrument al imperiului însuși – un mijloc pentru puterile majore de a-și proiecta influența sau de a se angaja în conflicte prin procură (așa cum a făcut deja Rusia prin susținerea regiunilor separatiste din Georgia, Moldova și Ucraina).
În locul unor noi state în toată regula, cazurile de recunoaștere parțială ar deveni mai frecvente, cum ar fi Kosovo, Ciprul de Nord, Palestina și Sahara Occidentală. O astfel de recunoaștere s-ar putea extinde în curând la Catalonia, Kurdistanul irakian și părțile separatiste ale Libiei și Siriei.
Instituțiile globale care, în mod tradițional, limitează atât expansiunea secesionistă, cât și represiunea dură își pierd puterea de a le limita pe amândouă.