Lumea nu se rupe întotdeauna prin războaie, uneori este de ajuns o propoziție spusă prea relaxat, pe scara avionului prezidențial. Sau e nevoie doar de o „operațiune militară specială” derulată într-o țară îndepărtată. Așa începe sfârșitul regulilor și așa se revine la o lume veche, brutal de sinceră: cea a trocurilor între imperii.
Ideea că Venezuela ar putea fi prețul tacit pentru Ucraina nu este un acord scris, nu este o înțelegere oficială și nu apare în niciun tratat. Dar este deja prezentă în limbaj, în justificări, în felul în care marile puteri încep din nou să gândească planeta. Iar când limbajul se schimbă, realitatea îl urmează.
Apare „Doctrina Monroe”
Statele Unite își reafirmă deschis dominația asupra emisferei vestice și o fac fără complexe istorice, fără ambalaj ideologic sofisticat. Lovesc direct, aproape rudimentar: declarațiile lor încep cu nevoia de a asigura securitatea propriei țări și se termină cu interesul național, iar mai departe lumea singură descoperă că, de fapt, e vorba doar de resursele pe care Washingtonul le vânează.
Este o revenire asumată la Doctrina Monroe, dar făcută cu mijloacele secolului XXI, deși logica aplicată este cea de acum două veacuri. Mesajul Casei Albe e simplu: America a început să-și facă ordine în curte!
Pentru Kremlin, ce s-a întâmplat la începutul acestui an nu a fost niciun șoc, nicio lovitură și doar amatorii aduc în față „pierderile” suferite de Rusia după căderea Caracasului. Dimpotriva, capturarea lui Nicolas Maduro a fost mană cerească pentru Vladimir Putin. În clipa în care Washingtonul a început să-și revendice explicit sfera de influență „acasă”, Moscova nu mai trebuie să inventeze nimic pentru a-și justifica acțiunile. Poate doar să ridice din umeri și să spună: dacă așa funcționează lumea, atunci Rusia are dreptul la propria ei sferă. Una care începe cu Ucraina și continuă, firesc, cu tot spațiul slav și post-sovietic, după cum scrie agenția Reuters.
Așa se naște trocul. Nu la masă, nu cu hărți desfășurate, ci în mințile liderilor. Venezuela este semnalul, Ucraina a devenit consecința.
Pornind de la această logică, Ucraina nu mai este țară agresată, ci o piesă de negociere la masa discuțiilor între forțele planetei. Aici nu mai e vorba de o problemă de drept internațional, ci de una de echilibru între superputeri militare. Exact așa cum erau tratate statele mici înainte ca lumea să se prefacă, timp de câteva decenii, că a învățat ceva din propriile catastrofe.
Faptul că, imediat după Venezuela, Casa Albă a pus ținta pe Groenlanda vine să confirme că nu este vorba despre un accident de discurs, ci despre o schimbare de paradigmă. Când un aliat NATO este ironizat, amenințat și pus sub semnul întrebării în privința suveranității sale, în numele „securității comune”, precedentul se tranformă în regulă. Iar regula spune că forța creează un drept, nu invers.
În tot acest tablou, Europa privește, ezită, se indignează protocolar și convoacă ședințe. Nicușor Dan participă și el la discuții, dar nu pricepe nimic. El nu are, oricum, nicio reacție în chestiuni care pe români îi dor mai tare – de la taxele mărite de Ilie Bolojan și până la banii poporului „sifonați” prin birourile întunecoase ale Kievului.
„Bătrânul continent” știe, în adânc, că trăiește unul dintre cele mai periculoase momente de după Războiul Rece. Atunci când vorbim despre o lume a sferelor de influență, Europa de Est nu mai este centru, ci devine margine.
Trump a vindecat România de „corupția ucide”
România lui Nicușor și Bolojan apare, brusc, ca o țară vindecată de toate bolile. Nu mai există CCR, nu mai urlă „societatea civilă” plătită de ONG-urile lui George Soros. Nu mai există nici oameni în stradă, deși prețurile cresc, taxele se schimbă peste noapte, reformele bugetare mușcă adânc, iar justiția continuă să se îndepărteze de ideea de dreptate.
Mai au românii indignare? Nu, poate doar tăcere și multă resemnare. Vladimir Putin ne-a vindecat de Covid, Donald Trump, de „corupția care ucide”.
Ce vedem zilele astea de la București la Timișoara și din Craiova la Iași este o tăcere ciudată, fiindcă în regiunea noastră este alertă maximă oriunde pui degetul pe hartă. Dar, poate că românul, instinctiv, realizează că în această lume a marilor trocuri el nu este jucător, ci obiect. Când marile puteri își trasează, din nou, granițele cu rigla interesului personal, statele mici nu sunt consultate, doar poziționate pe noua hartă.
Venezuela la schimb cu Ucraina nu este planul zilei, ci mai degrabă spiritul epocii care se instalează la nivel moondial. O epocă în care alianțele sunt condiționate, suveranitatea este relativă, iar dreptul internațional devine o poveste frumoasă spusă la conferințe de presă unde ziariștii servesc șampanie și râd la glumele liderilor politico-economici.
Istoria nu se repetă identic, dar rimează perfect și precis, ca un ceas elvețian. Întotdeauna, totul a început cu pacturi și astfel de trocuri, a continuat cu justificări și s-a sfârșit cu granițe schimbate după războaie teribile.
Investiti in viitorul vostru: invatati rusa!