China încearcă să recupereze puterea și privilegiile marilor dinastii care au dominat cândva Asia. Președintele Vladimir Putin canalizează memoria și metodele unor cuceritori celebri din trecutul imperial al Rusiei. Iranul folosește proxy-uri, rachete și alte mijloace pentru a-și construi o sferă de influență care să cuprindă părți din vechiul Imperiu Persan.
Nu cu mult timp în urmă, o mare parte din lume era condusă de imperii. Dacă statele revizioniste de astăzi își urmează calea, viitorul ar putea semăna cu trecutul.
Timp de secole, ordinea și dezordinea globală au fost modelate de ciocnirea imperiilor rivale, subliniază Bloomberg. Marea poveste a geopoliticii secolului XX a fost declinul sau distrugerea marilor imperii formale din Europa și Asia și înlocuirea lor cu un imperiu informal și mai mare, condus de SUA.
Cu toate acestea, visele de imperiu mor greu, iar povestea geopoliticii secolului XXI – până în prezent – este căutarea restaurării imperiale de către o serie de autocrații ambițioase care se supără pe ordinea internațională pe care o conduce Washingtonul.
Imperiile de odinioară care s-au adaptat cu cel mai mare succes la lumea modernă au fost cele care, în cele din urmă, au trecut peste pierderea măreției. Germania, Japonia, Regatul Unit și altele au acceptat, chiar dacă cu reticență, că aveau mai multe șanse de a prospera ca membri ai imperiului american decât încercând să își resusciteze propriul imperiu.
În schimb, cei care cauzează cele mai multe probleme astăzi sunt cei care sunt hotărâți să rezolve nemulțumirile trecutului.
America pare mult mai amenințătoare pentru unele dintre autocrații, care văd valorile liberale ca pe o amenințare la adresa propriilor regimuri – și consideră puterea Statelor Unite ca pe o barieră în calea revendicării privilegiilor imperiale de care s-au bucurat cândva.
Putin, cel mai explicit conducător neoimperial
Putin este cel mai evident și explicit conducător neoimperial dintre toți. Președintele rus se prezintă cu mândrie ca un mare cuceritor în stilul țarilor. Nu face niciun secret din faptul că obiectivul său este de a reconstrui un Imperiu Rus pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice – a cărei prăbușire a numit-o „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX” – și de a răzbuna umilințele pe care Rusia le-a suferit după ce statul-mamă s-a destrămat.
Ambițiile Chinei
La fel ca Rusia, China se prezintă ca fiind victima imperialismului european, japonez și american, în timpul „secolului umilinței”, care se întinde de la începutul războaielor Opiumului, în anii 1830, până la sfârșitul războiului civil chinez din 1949. Dar acum, China este puternică, mândră și dornică să recreeze un domeniu cvasi-imperial. Deși nu încearcă să cucerească țări străine, așa cum face Rusia, are dispute teritoriale nerezolvate din Himalaya până în Marea Chinei de Sud.
Un Iran mai mare care include Caucaz și o parte din Asia Centrală și de Sud
A treia putere revizionistă din Eurasia, Iranul, are propria sa tradiție imperială: este descendentul atât al Imperiului Persan, cât și al dinastiei Pahlavi, care a domnit până în 1979. Și, deși ayatolahii iranieni au obținut puterea prin răsturnarea șahului, ei încearcă să resusciteze unele dintre vechile sale modele de influență.
Conducătorii de la Teheran au în vedere un Iran mai mare care include Caucazul și o parte din Asia Centrală și de Sud.
Dezvoltă sectoare militare, de la rachete balistice la un program nuclear în progres, care ar facilita dorința de dominație regională, ajutându-i să-și îndepărteze rivalii – și anume SUA și Israelul. În anii de după revoluția iraniană, ayatollahul Ruhollah Khomeini a afirmat că o mișcare islamică care poartă binecuvântarea lui Allah „nu se poate limita la o anumită țară”.