Cauta

Traian Băsescu, lovitură după lovitură. A aflat că totul s-a terminat pentru el, pe patul de spital!

Traian Băsescu, lovitură după lovitură. Aflat pe pat

Traian Băsescu se află internat în spital din cauza unei viroze puternice. Fostul preşedinte, ajuns la 72 ani, este de trei zile sub supravegherea medicilor de la Spitalul Militar din Capitală.

Băsescu primește însă o lovitură, pe patul de spital.

L-au exclus de pe lista pentru europarlamentare

Fostul președinte al României a fost scos de pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare. Asta înseamnă că s-a termnat cariera politică pentru el, conform Antena 3.

Eugen Tomac, PMP, a declarat că-i este alături fostului președinte al României și susține că a ținut legătura cu el zilele acestea.

În ceea ce privește faptul că Traian Băsescu a fost scos de pe lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, Tomac a spus că fostul președinte al României și-a anunțat de mult timp retragerea din activitatea politică.

”Domnul președinte a anunțat de foarte, foarte mult timp că nu mai face politica activă și, într-un fel, într-un mod absolut natural, știam că nu-și mai dorește o o competiție politică. Nu s-a mai implicat nici în activitatea PMP.

Dumnealui, de foarte, foarte mult timp, ne-a informat pe toți că nu dorește să mai facă politica activă și nu s-a mai implicat deloc în activitatea noastră.

Dar, repet, nu înseamnă că noi nu am comunicat și nu am îndrăznit ori de câte ori am simțit nevoia să-i cerem un punct de vedere”, a încheiat Eugen Tomac, europarlamentar.

Diagnosticat cu gripă de tip A

Internat la Spitalul Militar din Capitală, Traian Băsescu vorbește cu dificultate și acuză o stare de oboseală după ce a fost diagnosticat cu gripă de tip A.

Medicii au decis să-l interneze pentru a face investigații suplimentare. În prezent, starea fostului președinte este una stabilă, iar, potrivit cadrelor medicale, evoluează pozitiv starea acestuia.

Ar mai avea stări de oboseală și chiar și dificultăți în vorbire.

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version