AcasăPoliticaTraian Băsescu despre starea de alertă. „Cred că ne jucăm cu focul!”

Traian Băsescu despre starea de alertă. „Cred că ne jucăm cu focul!”

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că tensiunile politice dintre cele două tabere politice – PNL pe de-o parte și coaliția PSD, ALDE, Pro România, de cealaltă parte, poate fi un joc periculos din care în condițiile pandemiei cu noul coronavirus.

În legătură cu starea de alertă, Băsescu spune că „ ne-am grăbit”. Deoarece prin astfel de măsură „s-au deschis porțile revenirii infectării populației”

„Cred că ne jucăm cu focul! Am văzut noile condiții pentru starea de alertă, cred că sunt insuficiente pentru riscul major care se prefigurează. Eu cred că oamenii politici trebuie să ia decizii fără să stea cu ochii pe sondaje în astfel de situații. Până la urmă, pe vreme bună și un prost poate să fie om politic, vorba președintelui Iohannis, problema e pe vremuri grele. Eu cred că ne-am grăbit! Am văzut măsurile care s-au luat, sunt atât de lipsite de seminificație încât, practic, s-au deschis porțile revenirii infectării populației cu virusul ticălos”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă ar fi pus frână noului val de relaxări, Traian Băsescu a dat o explicație incredibilă.

„Uite, ca să nu fie dubii…Nu aș fi renunțat la starea urgență până la 15 iulie, pentru nimic în lume. Și dacă erau de făcut relaxări, le făceam în interiorul stării de urgență, nu amețita asta de stare de alertă pe care nu o găsești nici în Constituție, nici nicăieri! La noi s-au relaxat prea tare, asta e problema”, a completat el.

În plus, fostul președinte a declarat că este convins că stare de alertă va trece în Parlament.

„Trece, nu are cum să nu treacă, pentru că dacă nu te uiți la cifrele pe care le comunică acest GCS înseamnă că ești orb!”, a spus președintele.

Despre ce ar fi făcut dacă mai era președinte, în această, situație, Băsescu a spus că păstra starea de urgență până la 15 iulie.

„În mod categoric, întâlnirile de șase, 20, 50 de persoane nu aveau loc. Scriam asta mare în decret. Grupurile ar fi trebui să fie strict în familie. Portul măștii, în orice condiții. În niciun caz nu aș fi lăsat lucrurile brambura. În ultimă instanță, dacă Parlamentul este iresponsabil, președintele n-ar decât să emită decretul pentru emiterea stării de urgență și a închis subiectul. La nevoie va trebui să și-o asume, pentru asta e om politic. Se fac de râs toți! Până la urmă, președintele va trebui să intervină cu un decret ca să-i liniștească pe toți, inclusiv pe cei din societatea civilă”, a completat fostul președinte, potrivit dcnews.ro

author avatar
Eli Dan Davidescu
433 afisari

5 COMENTARII

  1. Eu am fost presedinte ,,ales” de statul paralel in sufrageria lui oprea Eu am turnat la secu la greu Ma chema PETROV Eu am fost la ambasada SUA din Bucuresti pentru ca astia ..,,prostii” voiau sa ma destitue din cauza prostiilor si a hotiilor facute cat am fost la guvernare cu Bokul meu M-am dus biat si pisat Au ras toti pe axa meaLondra-Wasington via NANA Acolo am o mosie sustrasa de la stat si trecuta pe numele meu ,dar eu nu am sa fac puscarie cum face Dragnea pentru aceleasi fapte ,ca eu nu sunt prostBine a zis Plavanul ..care a fost,, ales”la fel ca mine de statul paralel ,ca sunteti prosti Voi mergeti la vot ,votati dar se alege cine vrea muschii statului paralel Ura ..traiasca DEEP STATE autohton ..ura ura ura!!!!

  2. Eu sunt Petrov ,puslamaua aceea ticaloasa care il lingeam pe Ceausescu si pe nevasta sa Nevasta sa s a indragostit de mine pentru ca -i aduceam cadouri de contrabanda cand veneam de pe mare Apoi cu tot felul de marsavii am ajuns in vizorul securistilor noi Am inceput turnatoriile si linsul la sefii cei mari si iata ei m au pus presedinte peste o tara de ,,prosti”pentru ca s au convins ca sunt ticalos cat trebueCat am fost in fruntea bucatelor am avut o amanta ,o tiganca ordinara pe care am instalat o mana mea dreapta Cu ea si cu alti cati-va ticalosi am inceput hotiile si furtul Aveam un premier cu numele ,un prost supus Faceam ce voiam in numele acestuia Am taiat pensii si salarii pentru ca nu mai aveam bani de unde lua Lacustele mele nu trebuiau deranjate de la furat asa ca i am lasat in pace si am taiat salariile cu 30 la sutaAm furat case pentru fetele mele si pentru mine (in paranteza v-o spun ca amandoua sunt cam limitate cu mintea)Eu sunt cel care a vandut tot ce avea Romania in materie de nave ,pe nimic Banii sunt disparuti in OF SOOREAcum ma dau si eu intelept ,iau in ras pe toti si traiesc cum vreau Cum ati vrea ,daca am deaface cu prosti?!!???

  3. Nu reprezinta nimic in fata natiunii faptic a fost demis si e rusinea istorica nationala si internationala.Mai e sustinut doar de catva securiști politici si din televiziuni.Un 0 barat care si-a a turnat colegii la securitate, va dati seama ce calitate umana si cam cata minte are…

  4. Faptul ca a supravietuit politic iar corabia Pdl zace in haznaua istoriei politice arata cum si-a dat mana deep state-ul american cu statul subteran de la noi. E un studiu de caz demn de studiu in universitatile politice, in scolile de partid, in scolile de informatii, in academiile militare dar si personal de oameni politici cum ar fi Klaus Johannis, Donald Trump, Emmanuel Macron, Donald Tusk, Angela Merkel dar si altii mai mici.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger