Pentru ca s-a plictisit de moarte in perioada in care a fost obligat sa stea in tribuna, Traian Basescu a decis sa intre din nou in teren. Miscarea presedintelui a fost taxata imediat de adversarii politici, care s-au grabit sa-i arate cartonasul galben.
Printre discutiile aprinse privind modificarea Constitutiei, Parlamentul unicameral sau Legea referendumului a fost strecurata si o tema mai veche: suspendarea sefului statului. De aceasta data, varianta a fost invocata de senatorul PNL Victor Ciorbea. ”Referendumul pentru aprobarea noii Constitutii a Romaniei ar trebui cuplat cu un referendum national pentru demiterea presedintelui Traian Basescu”, a afirmat Ciorbea, mentionand ca, in acest caz, actuala majoritate nu ar mai fi obligata sa astepte inca un an pentru ca pragul la referendum sa scada de la 50% la 30%. ”Eu cred ca oamenii s-ar prezenta la vot pentru demiterea lui Basescu inca o data”, si-a argumentat liberalul propunerea.
Seful statului ii tine in corzi pe politicieni
Deloc intimidat de perspectiva unei noi suspendari, Traian Basescu isi vede mai departe de planurile sale, insistand chiar sa-i zgandare pe politicieni. ”Eu nu aman referendumul (pentru Parlament unicameral cu 300 de alesi – n.r) , eu ii urmaresc. In functie de decizia lor (a uselistilor – n.r) semnez si eu decretul. Asta am spus de la bun inceput, ca astept doua lucruri: sa vad cum iese Legea referendumului, si sunt convins ca mult mai usor trece referendumul meu cu 50% decat Constitutia lor, pentru ca asta nu e Constitutia Romaniei, e Constitutia unei gasti, a unui grup. Ca sa fi fost o Constitutie pentru romani trebuia dezbatuta public, trebuia sa ia observatii de la cetateni. E o gasca de politicieni care s-au hotarat sa-si faca o Constitutie pentru ei, considerand ca-s vesnici”, a afirmat Basescu. Interventia acestuia nu a ramas fara replica, presedintele Comisiei de revizuire a Constitutiei, Crin Antonescu, acuzandu-l ca dezinformeaza cu buna stiinta. ”Nu este nimic nou. Acelasi limbaj necontrolat, acelasi limbaj iresponsabil, aceeasi atitudine intru totul incompatibila cu cea a unui presedinte. (…) Ce debiteaza domnul Basescu este propaganda cunoscuta si, cred, deja tocita de ani de zile. Minte, asa cum mint toate trompetele sale din mediul politic si jurnalistic”, a punctat Antonescu.