Toți cei implicați în conflictul israeliano-palestinian ar trebui să țină cont de avertismentele din 1982

A început asediul Fâșiei Gaza, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis o „răzbunare puternică”, jurând să „elimine” Hamas după oroarea pe care militanții săi au dezlănțuit-o asupra Israelului în weekend.

Netanyahu susține că acțiunile sale vor „schimba Orientul Mijlociu”. Au existat patru războaie între Israel și Hamas de când grupul a preluat violent controlul asupra teritoriului în 2007, fiecare dintre ele încheindu-se cu o revenire la un status quo nesustenabil.

Dar există ecouri ale verii anului 1982, când ministrul apărării de atunci, Ariel Sharon, a jurat să elimine Organizația pentru Eliberarea Palestinei(OEP) din sudul Libanului. Și el dorea să schimbe Orientul Mijlociu.

Sharon și-a trimis trupele până la Beirut, asediind orașul timp de două luni. Chiar dacă OEP a sfârșit prin a părăsi Libanul, primul război terestru pe scară largă al Israelului împotriva unei entități nestatale a fost una dintre cele mai grave gafe strategice ale sale – și a dus la masacrul de la Sabra și Shatila.

Israelul a vrut nu numai să evacueze OEP, ci și să ajute la instalarea unui guvern prietenos la Beirut cu care să facă pace, în timp ce aducea Siria în genunchi, relatează Financial Times. Și toate acestea fără a face nici măcar o concesie palestinienilor.  Netanyahu se înșeală dacă  crede că, de data aceasta, poate bombarda Gaza și apoi să se întoarcă la discuțiile de normalizare cu lumea arabă.

Războaie în trecut, război în prezent

Lecția ultimelor patru decenii este, de asemenea, că fiecare încercare de a elimina grupurile armate palestiniene nu a produs decât consecințe mai extreme.

La două zile după invazia Israelului în Liban, un avion plin cu Gărzile Revoluționare Iraniene a sosit la Damasc și s-a îndreptat spre Valea Bekaa din Liban cu binecuvântarea președintelui sirian Hafez al-Assad.

De când Iranul a ajuns în Levant, nu a mai plecat niciodată. S-a format Hezbollah – cel mai de succes export al Teheranului de la revoluția iraniană din 1979 – care a jurat să evacueze America din Liban și din Orientul Mijlociu.

În 1983, SUA au suferit o lovitură devastatoare la Beirut: ambasada aruncată în aer și apoi contingentul de pușcași marini al unei forțe multinaționale americano-franceze.

Pe atunci, sovieticii căutau modalități de a-și recâștiga influența în Orientul Mijlociu, unde pierduseră un teren considerabil după ce Egiptul a schimbat tabăra pentru a deveni un aliat al SUA. Ambasadorul sovietic la Beirut, Alexander Soldatov, a arătat clar că Moscova se opunea oricărui succes american în regiune și a lucrat pentru a anula acordul dintre Liban și Israel, negociat de SUA.

Soldatov a promis, de asemenea, să-i împiedice pe americani să iasă în siguranță din Liban, în timp ce administrația Reagan îi ajuta pe mujahedinii antisovietici din Afganistan.

Nu există nicio dovadă că sovieticii au avut un amestec în atacul devastator împotriva pușcașilor marini din octombrie 1983, dar agendele s-au aliniat de la Moscova la Teheran și Damasc.

În mod similar, nu există nicio dovadă că Rusia a oferit vreun fel de sprijin pentru oroarea care s-a desfășurat sâmbătă în Israel, iar Moscova menține legături bune cu Tel Aviv – până acum.

Dar agendele antiamericane se aliniază în continuare, mai ales în timp ce Washingtonul sprijină Ucraina și face presiuni pentru a normaliza legăturile dintre Israel și Arabia Saudită. Iranul a aprovizionat Moscova cu drone. Liderii Hamas au făcut recent mai multe vizite în Rusia.

În esența sa, conflictul actual se referă la cea mai lungă ocupație din istoria modernă, una care îi lasă pe palestinieni deposedați, în timp ce Israelul își caută neîncetat securitatea.

Imaginea de ansamblu este una a schimbărilor regionale și a alianțelor globale care ajung la un moment critic. Pericolul acum este acela de a face mai multe greșeli strategice care nu vor face decât să perpetueze violența în anii următori.