Suntem în 2025. Alegerile prezidențiale bat la ușă, iar tinerii votează, în teorie, cu speranță. În realitate, sunt puși în fața unei farse. Unul poartă sacoul sobru al obedienței față de centrele de putere. Celălalt, o ie de paradă, țipând suveranism cu accente de bâlci.
Ce e de ales, între o fantomă birocratică și un cabotin cu drapelul pe umeri?
Între somnul cald al unei figuri de carton și delirul de scenă al unui naționalist de duminică
Primul vine cu aerul cărților vechi și prafuite. Vorbește ca într-un manual de integrare europeană uitat pe o masă de consiliu. Nu are curaj, nu are viziune, dar are sprijinul celor care preferă liniștea unui stat inert.
Susține vocile marginalizate din afara granițelor, dar tace când studenții rămân fără apă caldă în București. Face plecăciuni la Bruxelles, dar nu e în stare să ridice o întrebare despre chirii, burse sau traiul de zi cu zi al tinerilor.
Tinerii votează, dar niciunul nu le vorbește
Celălalt candidat, cu mâna pe Biblie și tonul de tribun, transformă patriotismul într-o marfă. Ridică vocea, dar nu pentru tineri, ci pentru propria glorie. Promite exploatarea resurselor ca pe o salvare mesianică, dar tace când e vorba de educație.
În lumea lui, familia „tradițională” e refugiu electoral, iar LGBT înseamnă „dușmanul din interior”. Mai degrabă oferă emoții ambalate decât soluții. În loc de viitor, oferă promisiuni tipărite pe afișe de perete.
Tinerii votează, dar sunt invizibili pentru amândoi
Unul vrea să intre în justiție, dar nu e clar dacă pentru a o reforma sau a o dirija. Celălalt vrea „respect”, dar nu suportă întrebările. Niciunul nu a vorbit despre locuințe pentru tineri, despre burse decente, despre spitalele pentru generația lor.
Unul citește discursuri în șoaptă, celălalt face mitinguri în urlete. Iar între acești doi poli ai absurdului, tinerii ar trebui să „aleagă”.
Noi alegem. Chiar dacă suntem tratați ca niște spectatori. Unul ne ignoră complet, celălalt ne disprețuiește cu zâmbetul pe buze. Unul vorbește în formule sterile, celălalt urlă lozinci de stadion. Niciunul nu are curajul să vină în fața tinerilor și să asculte. Doar să dicteze.
Pe 18 mai 2025 nu votăm pentru ei. Votăm pentru noi. Ca să le arătăm că nu mai înghițim lecții sterile și promisiuni scrise pe hârtie udă.
Dar oare nu e timpul să întrebăm și noi ceva?
Ei nu ne-au căutat. N-au venit în universități. N-au bătut în ușa niciunui cămin. Dar acum, vor votul nostru. Vor legitimitatea noastră. Vor să-i validăm.
Așadar, dacă tinerii votează, poate ar trebui să începeți și voi să răspundeți. Nu ne-ați invitat la masa puterii. Dar acum ne chemați la urne. De ce? Domnilor candidați, dacă tinerii votează, dumneavoastră pentru cine guvernați?