Cauta

Telegrama de peste ocean starneste furtuna: Basescu inoata printr-un val de dosare penale

Captusit imediat dupa lasarea sa la vatra cu doar un dosar de amenintare si santaj, fostul presedinte a ajuns sa fie reclamat pe banda rulanta.

Gurile rele spun ca asupra lui Traian Basescu se va revarsa o avalansa de dosare penale

Cel mai proaspat dosar se refera la abuz in serviciu – fapta care nu este legata de prestatia prezidentiala a lui Traian Basescu, ci de activitatea sa ca primar general. Mai exact, Judecatoria Sectorului 5 confirma redeschiderea urmaririi penale, de catre PICCJ, intr-o cauza in care edilul Basescu este acuzat de ”emiterea nefondata”, in 2003, a trei dispozitii de restituire in natura a unor imobile – dosar in care Parchetul General a dispus, in 2010, neinceperea urmaririi penale. Asta insa nu este tot, pe teava asteptand decizia magistratilor o cerere a PICCJ de redeschidere a urmaririi penale impotriva lui Traian Basescu in cazul rapirii jurnalistilor in Irak. Cauza zgandarita de Corneliu Vadim Tudor, autorul plangerii depuse la Parchet. Din cate se spune, multe alte dosare indreptate contra fostului sef de stat sunt si ele gata de lansare, iar asaltul este pus pe seama ”limbaritei” de care a fost apucat Basescu. Chiar daca stie ce-l asteapta, Traian Basescu nu da semne semne de cainta si indreptare, ci dimpotriva, ataca tot ce misca pe scena politica, de la vladica Iohannis la simplele opinci ministeriale.  Dovada in acest sens sta ultima sa postare pe Facebook, in care Basescu ii ia peste picior pe ministrii Nicolae Banicioiu si Orlando Teodorovici (pe motiv de dat in bara cu cardurile de sanatate, respectiv fixatia de a taxa ciubucul), pe premierul Ponta (”incerca sa vanda alifie prin tarile arabe”) si sfarseste cu presedintele in functie: ”In intelepciunea sa, Iohannis mai pune la Cotroceni de o tacla fara rezultate pentru votul prin corespondenta pentru diaspora”.

[poll id=”997″]

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version