AcasăPoliticaTătaru cere bani pentru alegerile locale

Tătaru cere bani pentru alegerile locale

Tătaru nu asigură măști de protecție gratuite și pentru alegători

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut peste 9,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară ca să cumpere măști pentru alegerile locale. Măștile de protecție vor fi distribuite exclusiv membrilor secțiilor de votare și operatorilor, românii care vor veni să voteze fiind obligați să se protejeze din banii lor.

În timp ce achiziția și distribuția măștilor pentru bătrâni și persoane cu situație materială dificilă bat pasul pe loc, ministrul Sănătății a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern pentru a cumpăra măști pentru secțiile de votare. Astfel, acesta a cerut suplimentarea bugetului pe anul 2020 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului cu suma de 9.538 mii lei, destinată rezervei pentru situații speciale a Ministerului Sănătății. Din acești bani Ministerul Sănătății va achiziționa măști de protecție, mănuși și materiale necesare igienei și dezinfecției localurilor de vot. Previziunile sumbre ale autorităților referitoare la creșterea numărului de infectări și la iminența apariției unui al doilea val al pandemiei nu au nici-o legătură cu desfășurarea alegerilor locale, stabilită în data de 27 septembrie. Distribuirea gratuită a măștilor și mănușilor pentru membrii secțiilor de votare și operatorii de calculator pare să fie de ajuns pentru a stopa răspândirea virusului, chiar dacă, așa cum s-a observat în ultima vreme, simpla purtare a măștii nu a împiedicat în niciun fel creșterea numărului de cazuri Covid.

Explicație halucinantă

Ministerul Sănătății explică, în nota de fundamentare a proiectului de act normativ, că distribuirea gratuită a măștilor la secțiile de votare ”se impune în considerarea faptului că evoluția situației epidemiologice s-a reflectat negativ atât în planul sănătății publice, cât și în plan geopolitic, economic și social”.  Totodată, ministerul mai susține că ”măsurile excepționale dispuse la nivelul statelor pentru gestionarea crizei pandemice s-au repercutat inclusiv în planul ordinii și siguranței publice, rolul structurilor de aplicare a legii fiind important, în contextul menținerii unei stări de normalitate civică și de respectare a prevederilor legale”.

Alegătorii, tăiați de la porție

Deși Legea nr.135/2020 prevede că şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, aceștia au fost tăiați de pe listă. Astfel, Ministerul Sănătății explică faptul că suma de peste 9,5 milioane de lei este necesară doar pentru protecția membrilor secțiilor de votare. ”Având în vedere că la nivel național sunt un număr de estimativ 19.000 secții de votare și că pentru fiecare secție de votare sunt necesari atât dezinfectanți pentru mâini, cât și dezinfectanți pentru spații, a rezultat că ar fi necesară suma de 6.498 mii lei. Pentru măști de protecție este necesară suma de 1.520 mii lei având în vedere că în măsurile tehnice se prevede că pentru fiecare membru al secției de votare se distribuie 5 măști, respectiv un total de 1.900.000 măști de protecție. De asemenea, pentru mănuși este necesară suma de 1.520 mii lei având în vedere că în aceleași măsuri tehnice se prevede că pentru fiecare membru al secției de votare se distribuie 5 perechi de mănuși, respectiv un total de 3.800.000 mănuși. Suma totală necesară finanțării cheltuielilor cu materialele de protecţie sanitară și igiena şi dezinfecţia localurilor de vot este de 538 mii lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.