La circa trei ore de la plecarea sa de la discutiile cu procurorii anticoruptie brasoveni, care l-au audiat, in calitate de martor, intr-un dosar aflat in cercetare, Calin Popescu Tariceanu a tinut sa faca o serie de precizari.
In plus fata de scurta declaratie pe care a facut-o la iesirea din sediul institutiei anticoruptie, prin care mentiona ca a raspuns intrebarilor procurorului, presedintele Senatului a ales sa mai puncteze unele aspecte, de aceasta data in scris, mai exact prin intermediul unui mesaj postat pe o retea de socializare.
Fostul premier si, totodata, co-presedinte al ALDE sustine ca nu are „nicio implicare cu faptele incriminate la dosar” – despre care s-a aflat ca este cel in care se fac investigatii in privinta unor retrocedari, printre persoanele cercetate numarandu-se afaceristul Truica si Paul Philippe al Romaniei- si, in conditiile in care lasa sa se inteleaga ca se asteapta sa apara speculatii pe acest subiect – da asigurari ca audierea sa la DNA nu e de natura sa ii schimbe nici proiectele politice si nici planurile personale.
Va prezentam in cele ce urmeaza, integral, mesajul postat de Tariceanu pe pagina sa oficiala de Facebook:
„Asa cum am anuntat, m-am prezentat azi la sediul DNA Brasov ca urmare a citatiei pe care am primit-o ca martor, in dosarul 259/P/2015. In aceasta calitate am raspuns tuturor intrebarilor puse de procurorul de caz. Legislatia in vigoare nu-mi permite sa dau detalii, deoarece faza de cercetare penala nu este publica.
Pot sa-i asigur pe toti: cetateni, simpatizanti, prieteni, colegi de partid, adversari politici si, nu in ultimul rand, pe ziaristi ca nu am nicio implicare cu faptele incriminate la dosar si ca urmare, audierea mea de azi nu-mi schimba nici proiectele politice, nici atitudinea si, dupa cum veti vedea in zilele urmatoare, nici planurile personale.
Sigur, prezenta mea la sediul DNA poate constitui o sursa de speculatii si de sperante ca as putea fi eliminat din viata publica altfel decat prin mijloace democratice. Cei care cred acest lucru, se vor convinge ca se inseala”.