AcasăPoliticaSusținere totală pentru „protejatul meu mai tânăr”: „Pentru România, scenariul Simion-Georgescu înseamnă...

Susținere totală pentru „protejatul meu mai tânăr”: „Pentru România, scenariul Simion-Georgescu înseamnă o relație precisă și demnă, în regim tranzacțional”

sursa foto: captură video Călin Georgescu/Facebook

Cum vede Călin Georgescu lucrurile, înaintea turului 2 al prezidențialelor, programat pentru 18 mai? Și ce spune când vine vorba despre George Simion, candidatul AUR intrat în marea finală a bătăliei electorale pentru fotoliul de la Cotroceni?

Fostul candidat la președinție Călin Georgescu i-a acordat un interviu lui Marius Tucă la gândul.ro, în care a făcut referire la George Simion, candidatul AUR intrat în cursa finală pentru Cotroceni, pe care l-a numit „protejatul” său „mai tânăr”. „Vă pot confirma că sunt pregătit să îmi ajut țară și să-mi ajut protejatul meu mai tânăr și să-l ghidez” – a spus Georgescu.

Într-o a treia ieșire publică în tot atâtea zile, înainte de marea finală a scrutinului pentru cea mai înaltă funcție în stat, Călin Georgescu, câștigător al primului tur al prezidențialelor, din 24 noiembrie anul trecut, înainte de anularea alegerilor, a făcut o serie de declarații pe teme de interes pentru un număr semnificativ de români. De această dată nu prin intermediul unui mesaj pe Facebook, ci într-un interviu acordat jurnalistului Marius Tucă.

Iată principalele declarații făcute de Călin Georgescu:

  • „Justiția nu trebuie să mai fie la ordin”

Întrebat cum vede justiția din România

„Justiția nu trebuie să mai fie la ordin, pentru că nu mai este justiție. Responsabilitatea magistraților este ultra-necesară, cum este necesară responsabilitatea parlamentarilor.

Este nevoie să înțelegem că este o schimbare profundă în lume”.

  • „România este cea mai importantă țară din lume. Punct”

Întrebat dacă România chiar poate juca un rol important pe scena geopolitică

„România este cea mai importantă țară din lume. Punct”, a răspuns Georgescu.

„România astăzi, la nivel de resurse minerale, de teren fertil, nu există o poziție mai bună referitor la Marea Neagră, poziția strategică pe care o avem, în așa fel încât să nu construim ceva ferm, durabil”, a completat acesta.

  • Georgescu, despre Guvern: E nevoie de o echipă largă

Întrebat la cine se gândește în perspectiva formării Guvernului

„Victor Ponta are un mare merit pentru că ne-a scăpat de Marcel Ciolacu. Dincolo de asta, e nevoie de o echipă largă, de liniște socială, înțelegere reciprocă, nu cred că aceasta nu se poate întâmpla dacă vom fi deschiși”, a răspuns Georgescu.

Însă, „obiectivul va fi diferit. Se schimbă direcția în sensul bunăstării acestui popor, a demnității lui”, a mai spus fostul candidat la prezidențiale. „Este nevoie de o majoritate parlamentară, categoric” – a adăugat el.

  • Va fi greu turul 2?

Întrebat dacă va fi greu turul 2

„Nu văd de ce ar fi foarte greu, pentru că știm ce vrem, competență există, nu văd de ce ar fi o piedică”, a răspuns Călin Georgescu.

„Cunosc doar scenariul legat de protejatul meu. Nu am alt scenariu”

Întrebat ce înseamnă pentru România cele două scenarii cu Nicușor Dan, respectiv George Simion președinte.

„Cunosc doar scenariul legat de protejatul meu. Nu am alt scenariu”, a sunat răspunsul dat de Georgescu.

„Pentru România, scenariul Simion-Georgescu înseamnă „o relație precisă și demnă, în regim tranzacțional”, cu partenerii externi – a mai afirmat acesta.

  • Georgescu: „Prima comunicare este nevoie să fie cu Washington și categoric va fi. Relația mea este impecabilă” cu SUA.

„Prefer să merg de pe o poziție oficială, nu mă duc în acțiuni private”.

Întrebat despre afirmația lui George Simion, cu privire la concedierea a 500.000 de oameni din sistemul public, Georgescu a pus declarația candidatului AUR pe „seama vârstei”.

„Sunt lucruri care, știți, vârsta, elanul tinereții, nu este luat în calcul ceva de genul acesta.

(…) Sunt oameni foarte bine pregătiți care nu au voie să ridice capul din cauza pilelor și amantelor”, a afirmat Georgescu.

Despre parteneriatul cu Simion / „Important este să avem același ideal comun”

„Evident, nu ai altfel cum” – a răspuns Georgescu, întrebat dacă „protejatul mai tânăr” s-a transformat într-un partener.

„Important este să avem același ideal comun. Avem o echipă consistentă”, a subliniat acesta

Georgescu: Prostia urlă și adevărul tace

După o lungă perioadă de tăcere, Călin Georgescu spune că a dorit, în acest răstimp, „să asculte poporul român”.

„Prostia urlă și adevărul tace, așa cum minciunea fură și încrederea creează” – Georgescu.
Georgescu și-a reafirmat viziunea centrată pe „omul simplu”, considerând că „nu poți să reconstruiești o țară fără a pune în centru omul simplu, pentru că el dă naștere și este baza economiei”.

„Esența unei societăți drepte stă în demnitatea și sudoarea omului simplu”.

„Fără să înțelegi că pământul, apa, energia aparțin poporului, nu poți să construiești un stat drept”.

Georgescu: A venit vremea să ne unim

„Eu am acești oameni, tineri, foarte bine pregătiți, care pot să schimbe acest sistem”, a afirmat fostul candidat la alegerile prezidențiale.

„Poți să transmiți un mesaj, ca toată lumea să înțeleagă că a venit vremea să ne unim. Trecutul trebuie depășit și doar viitorul contează”, a mai spus el.

  • „Sunt pregătit să-mi ajut protejatul mai tânăr, să-l ghidez”

„Eu sunt interesat să nu avansez aceste lucruri acum. Vă pot confirma că sunt pregătit să îmi ajut țară și să-mi ajut protejatul meu mai tânăr și să-l ghidez”, a afirmat Georgescu, când a fost întrebat dacă va fi desemnat premier de către George Simion.

Ce spune Georgescu despre „protejatul” mai tânăr, George Simion

Georgescu a fost întrebat dacă se gândește la vreo funcție în statul român.

„Nu vorbim despre funcții, ci despre faptul că vreau să aduc binele poporului roman. Discutam de o situație gravă, de o altă Românie care este peste graniță”, a răspuns el.

Despre George Simion: „Eu văd în protejatul meu mai tânăr lucrurile bune. Pe noi ne interesează că acum avem de optat între credință și necredință”.

Noi nu schimbăm oamenii, noi schimbăm sistemul – Călin Georgescu.

„Suveranism înseamnă dreptul nostru de a ne decide soarta”

„Suveranism înseamnă dreptul nostru de a ne decide soarta. Nu are de-a face cu a te izola. Lucrurile sunt înțelese greșit” – Georgescu.

  • Georgescu: Sistemul apără și protejează corupția

Trecutul trebuie depășit și doar adevărul contează – consideră fostul candidat la prezidențiale

Eu am dorit să ascult poporul român, să înțeleg care este următoarea etapă, după trezirea în conștiință, și rămân în continuare deschis, la dispoziția poporului român și nu pot să spun câteva lucruri față de situația existentă, generată de sistem, în care eu nu mă regăsesc”, a spus Georgescu, întrebat fiind de ce a tăcut în ultimele luni.

Georgescu spune că „sistemul ar trebui să apere democrația”, însă acesta „apără și protejează corupția”.

Georgescu: America își va spune cuvântul în acest furt în alegeri

Georgescu a declarat că a fost „o onoare” să-i acorde un interviu jurnalistului american Tucker Carlson.

Este o onoare pentru mine să am un interviu din partea numărului unu la nivel Mondial. Mai important este mesajul care a fost dat, și anume faptul că America apreciază valorile sacre legate de de democrație, libertate și pace, și nu uită atunci când este furată. Pentru că aici nu vorbim doar de un tur doi furat, ci vorbim de faptul că un partener am Americii consacrat a fost furat. Și concluzionez spunând că nu va uita. Mai devreme sau mai târziu America își va spune cuvântul în acest furt de departe clar și fără echivoc” – a afirmat fostul candidat din cursa pentru Cotroceni.

  • „Misiunea mea a fost să deconspir un sistem”

Călin Georgescu a afirmat că a trecut cu „relaxare, cu răbdare” peste tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele șase luni, de la anularea alegerilor.

Deși nu a crezut că „va fi lăsat” să candideze la alegerile din 2025, a declarat că s-a înscris în cursa electorală pentru că avea o „misiune”.

Dar era misiunea mea să duc acest lucru până la capăt, pentru ceea ce, de fapt, s-a dovedit a fi, și asta a fi misiunea mea, să aduc în fața poporului și lumii întregi, să deconspir un sistem, o situație fără precedent. Nimeni nu ar fi crezut că există așa ceva.

Vorba vicepreședintelui Vance, chiar dacă ar fi fost, indiferent ce, înseamnă că cu o mână de țechini să scoți democrația dintr-o țara înseamnă că nu aia avut deloc democrație. Și, în fapt, asta s-a întâmplat, asta a fost demonstrația principală”.

Citiți și:

Piesa „Marioneta”, pe scena de la București. Macron trage sforile, Bolojan și Nicușor dansează

Sistemul a declanșat Apocalipsa financiară de serviciu

Ciolacu pleacă, Sistemul rămâne: Predoiu la Palat, Bolojan la butoane!

De la urne la abis: un mandat sub semnul haosului

author avatar
Andrei Coman
480 afisari

1 COMENTARIU

  1. Da, de cine , sau de ce-l protejați? Eu știu că președintele are propriul serviciu de protecție. Oi fi vreun Bruce Lee, mai știi ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger