Unii au vazut gesturile sale drept unele firesti, observabile si la alti demnitari europeni, altii s-au grabit sa le eticheteze drept actiuni „de imagine”.
Desi au tot fost comentarii aparute pe seama prezentei sale in curse aeriene low-cost, de exemplu, cu care a calatorit atat in tara, cat si in afara, dar si cu privire la initiativa de a aduna deseuri in Delta Vacaresti, alaturi de alti voluntari, sau in alte situatii in care a fost pozat in situatii iesite din eticheta „scortoasa” impusa de functia pe care o ocupa la Palatul Victoria, Dacian Ciolos insista ca nu se pune problema vreunei campanii de PR in spatele fotografiilor surprinse in asemenea ipostaze.
Cu alte cuvinte, ca nu e vorba despre vreo actiune menita sa-i creasca popularitatea, ci de un „firesc”. Cel putin asta a explicat intr-o emisiune difuzata duminica la Digi 24, in care Dacian Ciolos a tinut sa sublinieze ca asa se va comporta si dupa ce i se va incheia actualul mandat de premier, pentru simplul motiv ca „asta este firea” domniei sale. „Cum sa fac eu sau cum sa vorbim de actiune de imagine, cand eu nu am stiut? Uitati-va la cine a fotografiat, cine a postat fotografia aceea de la Vacaresti (…), deci nu m-am dus eu cu cohorta mea de fotografi, ca sa faca poze si si pe-urma sa le publicam in stanga si in dreapta, pentru imagine”, a lamurit Dacian Ciolos situatia fotografiilor devenite virale in mediul online.
sursa foto: Facebook/Dacian Ciolos