Premierul Ungariei a afirmat, sâmbătă, la Bucureşti, că România ar trebui să fie primită în Schengen „cât mai curând”, decizia din cadrul JAI fiind „greşită”.
Viktor Orban ne asigură că ţara noastră are tot spijinul maghiarilor.
Liderul de la Budapesta, după 8 ani la Bucureşti
„Am venit la Bucureşti după opt ani şi văd dezvoltarea care a avut loc în aceşti ani şi vreau să-mi felicit prietenii din România, iar această dezvoltare justifică parteneriatul şi intrarea României în Schengen”, a afirmat, sâmbătă, Viktor Orban, la Bucureşti.
„Decizia noastră a fost greşită în cadrul UE şi această decizie greşită trebuie corectată. România ar trebui să fie inclusă în Schengen cât mai curând. Vreau să-mi asigur prietenii din România căt pot conta pe noi în avest subiect”, a ami transmis premierul din Ungaria.
Orban, discurs rasist astă-vară
Este prima vizită în România a premierului Ungariei, Viktor Orban, după ce în vară discursul rasist susținut la Băile Tușnad a provocat reacții vehemente din partea politicienilor români, inclusiv președintele Iohannis, dar și a liderlor europeni.
Atunci, premierul ungar a respins viziunea unei societăţi „multietnice”.
„Nu vrem să fim o rasă mixtă„, care să se amestece cu „non-europeni”, a spus Orban, făcând un fel de aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.