Unul dintre scopurile summitului în timp de război este „fotografia de familie” – sau, mai degrabă, unitatea armonioasă și hotărâtă pe care este menită să o prezinte.
Așa a fost la summitul Uniunii Europene de săptămâna trecută de la Bruxelles și la reuniunea din această săptămână a Grupului celor 7 în Alpii bavarezi, și așa va fi din nou acum când liderii NATO se întâlnesc la Madrid.
La fel ca în cazul fotografiilor de familie, adevărata poveste este adesea legată de cine stă, unde stă și cu ce limbaj corporal. Și uneori este vorba despre cine ar trebui să fie în fotografie, dar nu este.
Demonstrația de unitate a fost cel mai ușor de pus în scenă la summitul G7. Grupul – care reprezintă democrațiile bogate – este mic și omogen.
Fotografia, notează Washington Post, a semnalat un front puternic și unit împotriva președintelui Vladimir Putin – care a luat parte la aceste întâlniri pe vremea când încă se numeau G8, până când a fost exclus după primul său atac asupra Ucrainei în 2014.
O altă fotografie arată același G7, dar cu adăugarea liderilor din „țările partenere” din așa-numitul Sud Global. Acestea sunt Africa de Sud, Senegal și Argentina, precum și Indonezia și India – gazdele din acest an și, respectiv, din anul viitor ale G20, un forum mai mare la care, în mod bizar, Putin urmează să participe.
Cancelarul german Olaf Scholz a invitat aceste state să se alăture Occidentului pentru a se opune lui Putin, în special, și autocraților lumii, în general. Dar a le aduce în poza de familie nu este același lucru cu a obține acest angajament.
Astăzi, multe țări din Asia, Africa și America de Sud nu sunt tocmai entuziasmate să ajute la confruntarea cu Rusia pentru ceea ce consideră a fi un război regional îndepărtat care nu le privește. Din punctul lor de vedere, nici statele G7 nu sunt de obicei prea agitate de războaiele regionale din Africa sau Asia.
Cum vor arata în detaliu fotografiile de la Madrid? Înfruntându-l pe Putin, aliații transatlantici se declară mai uniți decât au fost de la Războiul Rece încoace. De exemplu, ei și-au întărit flancul estic și vor adopta o nouă strategie pentru a proteja mai bine Estonia, Letonia și Lituania.
Dar, ca și alte familii, alianța suferă de tensiuni. Turcia, în special, a fost întotdeauna un aliat dificil și mercantil – se comportă mai degrabă ca un dușman decât ca un prieten față de Grecia, membră a NATO. De la asaltul lui Putin asupra Ucrainei din acest an, Turcia a încercat, de asemenea, un „act de echilibru” diplomatic între Rusia și Ucraina, care a devenit acum „o înclinare spre Moscova”, potrivit Atlantic Council.
Mai rău, președintele Recep Tayyip Erdogan, ține, de fapt, ostatice două națiuni nealiniate, dar occidentale. Suedia și Finlanda – membre ale UE, dar încă nu ale NATO și potențial în vizorul lui Putin – vor să se alăture alianței.
NATO le dorește, de asemenea, ca membri, deoarece scandinavii bine înarmați ar putea ajuta la apărarea națiunilor baltice. Dar Erdogan, în mare parte de dragul politicii interne, amenință cu un veto.
Din cauza miopiei lui, Turcia se află într-un fel de pământ al nimănui. Din punct de vedere geopolitic, nu este nici pe deplin în Occident, nici în afară, nici cu adevărat democratică, nici total autocratică, nici demnă de încredere, nici ostilă. Ce fel de aliat – dacă este un aliat – va fi?
De asemenea, mai multe națiuni balcanice — precum și Ucraina, Moldova și Georgia — vor să adere la UE, dar știu că vor trebui să aștepte ani în șir. Unitatea anti-Putin e incompletă, pozele de familie sunt în ceață.
Fituica national: imbecilitate naiva sau ura coordonata?
Ați putea să mă angajați, rahat din asta pot sa scriu și eu