AcasăPoliticaSUA și puterile europene: egoiste, mulțumite de sine și neserioase

SUA și puterile europene: egoiste, mulțumite de sine și neserioase

Am intrat într-o eră a concurenței globale, temperată de nevoia de cooperare și de teama de conflict. Principalii protagoniști sunt SUA și aliații săi, pe de o parte, și China și Rusia, pe de altă parte.

Cu toate acestea, contează și restul lumii. Acesta conține două treimi din populația globală și o serie de puteri în ascensiune, în special India, în prezent cea mai populată țară din lume. “Multe țări consideră că SUA și puterile europene sunt egoiste, mulțumite de sine și neserioase”, comentează Financial Times.Relațiile dintre SUA și China sunt în mod clar centrale, Din fericire, administrația Biden a încercat să reducă fricțiunile, cel mai recent prin vizitele la Beijing ale secretarului de stat, Antony Blinken, și ale secretarului Trezoreriei, Janet Yellen.

Dar preocupările Occidentului nu trebuie să se limiteze la relațiile cu China. De asemenea, contează și relații mai bune cu restul lumii. Acest lucru necesită ca Occidentul să își recunoască propriile standarde duble și ipocrizia.

Invazia Rusiei în Ucraina a fost condamnată și de țările în curs de dezvoltare.  Însă aceste țări își amintesc de instoria îndelungată a puterilor occidentale ca imperialiste și invadatoare. De prea multe ori au  asistat la încălcări grave ale drepturilor omului și ale dreptului internațional. De prea multe ori Occidentul a considerat că astfel de nedeptăți nu îl privesc.

Apoi, există comerțul. Într-un discurs important ținut în aprilie, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al SUA, a repudiat ordinea comercială pe care țara sa a avut nevoie de decenii pentru a o construi. Mai recent, reprezentantul comercial american, Katherine Tai, a îngropat-o. Discursul ei ridică în slăvi protecționismul. Multe din țările în curs de dezvoltare au crezut în doctrina deschiderii comerciale. Acum se tem că au rămas fără nimic.

Un alt aspect semnificativ este asistența internațională. Statele cu venituri modeste au fost lovite de o serie de șocuri pentru care nu au fost responsabile: pandemia, creșterea bruscă ulterioară a inflației, invazia Ucrainei, saltul prețurilor la energie și alimente și apoi creșterea ratelor dobânzilor. O moștenire care ar putea să creeze decenii pierdute.

De asemenea, tranziția energetică pare a fi un drept occidental. Restul țărilor sunt lăsate de izbeliște, dar același Occident le acaparează cu lăcomie resursele bogate. Isteria climatică se poartă la Bruxelles și Washington, fără ca emisiile globale să scadă.

Țările cu venituri ridicate – altminteri foarte vocale pe subiectul egalității în drepturi și democrației – impart lumea în bogați și săraci. Băncile și puterea lor financiară dictează la nivel global. Cu pretenții de superioritate morală, mai ales când vine vorba de interese, blocul Occidental ,egoist și mulțumit de sine, spulberă tot în cale.Rămâne de văzut cine va contesta această poziție.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
448 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger