În timp ce mai bine de 100.000 de români stau cu robinetul sec și cu nervii întinși la maximum, președintele Nicușor Dan găsește timp nu pentru crize, ci pentru cadre. Cotroceniul a devenit studio, e Buftea 2, funcția prezidențială este și ea folosită ca recuzită, iar responsabilitatea, doar un punct opțional pe scenariu. România privește uluită cum cel mai înalt birou al statului se transformă într-o scenă de campanie cu trotinete, duble trase și un conducător de țară care joacă rol de simplu figurant.
Cu față zâmbitoare care s-ar fi pretat la cu totul alte momente, Nicușor Dan s-a prezentat în fața presei ca judecătorul ce se crede deținătorul adevărului absolut: societatea „Apele Române” este de vină pentru criza din Prahova și Dâmbovița, acolo unde 100.000 de români nu mai iau apă de câteva zile. A citit și el două rânduri pe vreun site „de casă” și crede că stăpânește întregul univers.
Președintele-judecător
„Vinovația e la Apele Române”. Așa, pur și simplu. Ca și cum ar fi aflat adevărul suprem în pauza dintre două duble ale videoclipului electoral. De unde știe Nicușor Dan cine e de vină? A comandat o anchetă-fulger? S-a implicat SRI, în acest sens? Culmea, președintele chiar recunoaște că „urmează un control” și „vom avea o evaluare vineri”. Adică, verdictul l-a dat marți, dar probele ajung abia vineri. În lumea lui Nicușor Dan, justiția funcționează invers: întâi condamnăm, pe urmă ne întrebăm de ce.
În ritmul ăsta, la următoarea conferință ne va explica și că „pământul e alunecos când e umed” și că „apele curg, nu stau pe loc”, ca să știm bine cam cum ne consideră președintele.
În loc să ceară explicații detaliate de la ministrul Mediului, Diana Buzoianu, pe care se pare că nicio calamitate nu o poate îndepărta din funcție, președintele preferă să distribuie vinovăția cu aceeași ușurință cu care USR distribuie pliante electorale pe la Cotroceni.
Nimic nu e mai simplu decât să arăți cu degetul spre „Apele Române”, mai ales când ești ocupat să te filmezi în campanie cu oamenii pe care ar trebui, măcar de formă, să îi supraveghezi și să îi tragi la răspundere.
Dar altceva șochează. Pentru ca tabloul absurdului să fie complet, Nicușor Dan a găsit de cuviință să se transforme din președinte în influencer de campanie. Dacă tot s-a obișnuit să vorbească doar când trebuie să acopere gafele USR, probabil i s-a părut firesc să-și transforme biroul în platou de filmare și funcția în recuzită electorală. Să nu ne mirăm dacă la următorul clip îl vedem cu trotineta pe holurile Cotrocenilor, cu Drulă în dreapta lui și Voiculescu în stânga, ca într-o parodie filmată pe bani publici. Totul pentru artă, bineînțeles. Arta manipulării.
Iar cei de la USR, fericiți nevoie mare: au descoperit că, dacă tot nu pot crește în sondaje, măcar pot crește vizibilitatea prin… patrimoniul statului. Cine mai are nevoie de sedii de partid când ai acces la Cotroceni? Dacă nu știați, palatul prezidențial are lumină bună, spații largi și o acustică excelentă. Probabil și catering. Să nu ne mire dacă la anul vor transforma Sala Unirii în studio de podcast și vor invita „special guests” din ministerele de carton pe care le conduc.
Palatul Cotroceni a ajuns studiourile „Buftea 2”. Oare s-au tras mai multe duble la acest videoclip electoral? Au venit și cu decoruri? Și cine a fost regizor, Florian Coldea, cumva?
Instituțiile statului, decoruri de regie pentru USR
Nicușor Dan calcă legea în picioare și o face într-un mod sfidător la adresa românilor. Nu doar că ține partea unui candidat într-o bătălie electorală ce se vrea a fi echidistantă, dar pune la dispoziția acestuia întreaga administrație prezidențială, transformă instituția cea mai puternică din statul român în preșul așternut la picioarele candidatului USR.
Așa ceva nici măcar Traian Băsescu nu a îndrăznit să facă. De fapt, pe vremea marinarului, doar Elena Udrea ce era primită cu covor roșu la Cotroceni și numai ei i se deschideau toate ușile. Restul apropiaților lui Băsescu, fie că se numeau Boc sau Videanu, așteptau să le vină rândul pentru a-l vedea pe președinte și cele câteva minute de care aveau parte se consumau, de obicei, prin oraș, poate la vreo masă, la un prânz pe fugă.
Poate că, până la urmă, aici e adevărata tragedie: nu că România nu are instituții, ci că instituțiile au ajuns simple decoruri în filmările unui președinte care confundă neutralitatea cu partizanatul politic, responsabilitatea cu tapajul și legea cu un pliant de campanie.
Palatul Cotroceni nu mai este arbitru, ci galerie, iar președintele nu mai e moderator, ci protagonist. Statul român a devenit fundalul unei farse jucate prost, pe nervii și pe banii cetățenilor.
Tot ce vedem zilele acestea pe scena politică este un final trist pentru o comedie proastă.