AcasăPoliticaStrategia pierderii alegerilor

Strategia pierderii alegerilor

Degeaba se laudă social-democrații cum vor câștiga ei scrutinul din 6 decembrie. Cum îi vor pune pe liberali cu botul pe labe în urma unui vot masiv. Cum vor goni ei Guvernul Orban din Palatul Victoria și vor aduce o echipă de specialiști în de toate. În realitate, Ciolacu & Gașca se pregătesc de înfrângere pe linie.

Bineînțeles că nu pot pierde așa, în văzul lumii, altminteri nu-i mai votează nici dracul de acum înainte. Trebuie o strategie prin care să ducă de nas fraierul și prin care să mascheze că nu sunt în stare de prea multe sau că fac doar mișcări la ordin. Dacă privești în urmă, îți dai seama că planul e gândit de multă vreme. Ciolacu e în stare să jure cu mâna pe mistreții pe care îi gonea la vânătorile lui Omar Hayssam că nu are niciun blat cu Iohannis, cu serviciile sau cu liberalii. Ba chiar a și declarat-o public, dar asta nu-l ajută cu nimic. Istoria foarte recentă îl ia peste picior cum nu se aștepta. A avut șansa să respingă Guvernul Orban, dar nu a făcut-o. I-a dat binecuvântarea în Parlament, apoi i-a aprobat prin vot orice tâmpenie. Că țara, că interesul național, că oamenii, că politica, mă rog, o mie de motive prin care să-și mascheze intențiile și acțiunile. Cu moțiunea de cenzură a lălăit-o cât a putut, ba că nu era indicată, ba că ar pune țara în dificultate, ba că nu se cade să rămânem fără guvern în plină pandemie. Desigur, îi dau dreptate, este mai bun un guvern care umblă hăbăuc prin politică și mimează gândirea și priceperea.

Apoi, când Curtea Constituțională i-a spus că moțiunea de cenzură se poate depune într-o sesiune parlamentară și vota într-o alta, a descoperit că moțiunea nu mai e de actualitate. De actualitatea cui? Așa că a lăsat-o baltă. Suspendarea președintelui pentru toate samavolniciile săvârșite a fentat-o ori de câte ori s-a pus problema. Opoziția lui, implicit a partidului pe care îl conduce, a fost și este doar verbală. Concret, nicio mișcare, ca să nu-și deranjeze stăpânii. Toate acestea au un efect pe care, în mod cert, l-a urmărit: îndepărtarea propriului electorat. Ultima declarație a lui Vasile Dâncu vine și întregește tabloul înșelăciunii: „Ne propunem să facem o opoziție solidă după alegeri…”. E limpede că PSD nici nu avea de gând să câștige. Și apoi, de ce să fie votat, ca să-și dea girul mai departe pentru liberali?

author avatar
Valentin Boeru
2.887 afisari

3 COMENTARII

  1. Este evident faptul ca NON-VALORI, precum Ciolacu ,Fl. Iordache, Dancila, Carmen Dan , sunt GROPARII PSD-ului .
    Ultimele doua personaje , alturi de Dragnea, au facut ca, judetul Teleorman , sa fie definit „Judetul RUSINII NATIONALE ” urmare a saracirii marii majoritati a locuitorilor si calitatii EXECRABILE, ale personajelor mentionate mai sus si a decizionalilor din judet .

    MOROMETE , revenit in mormant, dupa cele vazute in teleorman !!!!

  2. Este evident faptul ca NON-VALORI, precum Ciolacu ,Fl. Iordache, Dancila, Carmen Dan , sunt GROPARII PSD-ului .
    Ultimele doua personaje , alturi de Dragnea, au facut ca, judetul Teleorman , sa fie definit „Judetul RUSINII NATIONALE ” urmare a saracirii marii majoritati a locuitorilor si calitatii EXECRABILE, ale personajelor mentionate mai sus si a decizionalilor din judet .

    Parerea lui MOROMETE , revenit in mormant, dupa cele vazute in teleorman !!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger