AcasăPoliticaStrategia lui Putin în Ucraina dă frisoane Occidentului. NATO, Cod Roșu!

Strategia lui Putin în Ucraina dă frisoane Occidentului. NATO, Cod Roșu!

Strategia lui Putin în Ucraina dă frisoane Occidentului. NATO, Cod Roșu!Strategia lui Putin în Ucraina dă frisoane Occidentului. NATO, Cod Roșu! / Sursa FOTO: Facebook.com

Ce urmărește Putin în Ucraina și unde se va opri Rusia? Iată doar două dintre întrebările rostite des în ultimele zile. Strategia militară pe care rușii o desfășoară sub ochii noștri în Ucraina încă nu a fost descifrată de Occident, iar părerile sunt împărțite. Din chiar primele zile ale conflictului, mulți experți s-au declarat convinși că Moscova a eșuat în raport cu ce și-a propus inițial și anume o operațiune de tip „blitzkrieg”. Așa să fie, oare?!

Înainte de a descifra strategia Kremlinului, trebuie mai întâi să   renunțăm la „certitudinile” pe care le avem. Noua artă rusă a războiului se bazează pe o strategie hibridă, care combină descurajarea nucleară, armele hipersonice, lovituri precise de artilerie, angajarea limitată a trupelor terestre și negocierea permanentă cu adversarul.

Ce a urmărit Zelenski prin provocările de la Munchen?

Nu putem să nu ne întrebăm ce a urmărit Zelenski prin provocările lansate la Munchen, în 19 februarie, cu prilejul Conferinței pentru securitate, când a explicat în fața Occidentului că, dacă țara sa nu va fi admisă în NATO, el va pune la îndoială Memorandumul de la Budapesta (care prevede denuclearizarea Ucrainei). Vorbele lui au fost, fără îndoială, un factor important în decizia lui Vladimir Putin de a ataca.

Nu în ultimul rând, la Moscova se știe foarte bine că azi, în 2022, sentimentele ucrainenilor față de Rusia sunt ambigue. În Ucraina de Est, populația este rusofilă, dar asta nu înseamnă că vrea neapărat să fie anexată de Federația Rusă. În Ucraina de Vest, oamenii se simt atrași de mirajul unei Polonii occidentale, însă suferă de pe urma corupției regimului tiranic de la Kiev.

Mitul eșecului unei lovituri „blitzkrieg”

Generația tânără, școlită cu cheia de gât și dezvoltată în era jocurilor de lupte pe calculator are o percepție nerealistă asupra noțiunii de război. Toți războinicii de tastatură își închipuie că în 2022 mai poate avea loc o lovitură blitzkrieg, în stilul german din Al Doilea Război Mondial.

De fapt, mitul „Blitzkrieg” a supraviețuit decenii la rând în imaginația occidentală și cu ajutorul mini-războaielor purtate de americani în ultimii 30 de ani (Irak, Iugoslavia, Afganistan, Kosovo, Libia și Siria). Din moment ce America ne-a obișnuit să bombardeze masiv țările respective înainte de a trimite trupe terestre, nu-i de mirare că unii au o prezentare asupra războiului demnă de un joc video. Nu-și imaginează altceva decât bombardamentul masiv de la început, fără să se întrebe care este costul uman. Apropo, se mai gândește cineva azi că SUA au folosit în Irak bombe cu efect de explozie gigantic, numite „Daisy cutters”?

De aceea mulți au impresia că războiul din teren trebuie să aducă eliminarea instantanee a adversarilor care apar în calea trupelor, ca și cum ar distruge niște adversari într-un joc video. În realitate, niciunul dintre aceste războaie americane nu a fost un succes. SUA doar au reușit să disloce state fragile, slab militarizate.

Și, totuși, cartografierea avansului rus în Ucraina arată că armata lui Putin își extinde treptat, încet și metodic aderența în toată țara. Un prim obiectiv poate fi azi deslușit: ocuparea militară a întregului mal stâng al Niprului.

De ce nu lansează Putin ofensiva totală

Diplomați și analiști care se pretind a fi foarte bine informați ne tot spun de câteva săptămâni încoace că asaltul asupra Kievului este programat pentru „noaptea următoare”. Și că debarcarea în Odessa e pentru „dimineața următoare”.

Deocamdată, nimic de genul ăsta nu s-a întâmplat. De ce? Fiindcă strategia gândită de Putin a surprins pe toată lumea. Liderul de la Kremlin vede acest război ca pe un minim efort pentru Federația Rusă și a împins totul spre economie: economie la materialele folosite (trupele terestre folosesc echipamentele din perioada sovietică rămase în rezervele Armatei), lansări limitate de rachete (fără obișnuita ploaie de bombardamente a americanilor, vezi Irak și Libia), număr redus de trupe angajate la sol.

Vladimir Putin știe că este la conducerea unei țări în care resursa demografică a devenit rară, iar pe deasupra Rusia mai are și cele mai lungi granițe din lume. Din perspectiva asta, orice efort militar trebuie măsurat, atent calibrat. Rusia nu are doar frontul din Ucraina pe cap, trebuie să monitorizeze cu atenție Orientul Apropiat și Mijlociu. Iar Asia Centrală rămâne instabilă (vezi criza recentă din Nagorno-Karabah sau încercarea de a răsturna Guvernul din Kazahstan). Mai este și China, un aliat cu greutate, dar unul a cărui pondere demografică a reprezentat dintotdeauna o presiune considerabilă pentru Rusia.

Acesta este motivul pentru care strategia dezvoltată de Kremlin în Ucraina implică, pe cât posibil,  doar angajamente la sol foarte bine direcționate. Se vede pe hartă: singurul loc din Ucraina în care se desfășoară lupte intense este Donbass. Lângă Kiev, Harkov, Herson, Mariupol și Nikolayev se dau lupte grele, dar ele sunt pe bombardamente sporadice (mai mult seara), fără a le putea atribui dimensiunea unei bătălii.

Arma hipersonică, avantajul Rusiei

Altceva, însă, pune pe gânduri Occidentul.

Duminică, 13 martie, mai multe lovituri precise, rachete trase de la sute de kilometri distanță, au distrus o bază militară din Yavorov, la circa 20 km de granița cu Polonia (stat NATO), în care se adunaseră mercenarii străini (voluntari sau nu) veniți să lupte pentru Ucraina. Prin asta rușii au trimis un semnal foarte clar Vestului cu privire la forța militară pe care o au. Apoi, la o săptămână, au lovit cu rachete hipersonice, arme care din 2018 încoace dau Kremlinului un avantaj strategic, inclusiv și mai ales în domeniul nuclear.

Rachetele hipersonice reprezintă amenințări formidabile. Ele vin în mai multe variante – strategice, tactice, nucleare sau convenționale și reprezintă o provocare pentru toate sistemele militare de apărare din lume. Rusia a dezvoltat rachete hipersonice care zboară cu de până la 20 de ori viteza sunetului, iar la altitudini mici fac zigzaguri spre țintele lor! Specialiștii spun că aceste rachete au forța să treacă de orice scut antiaerian. Le Figaro, în februarie: „Rachetele hipersonice ating viteza de Mach 20 și au o rază de acțiune de 6.000 km (…)  Când vine vorba de hipervelocitate, rușii sunt cu un pas înaintea tuturor”.

Așadar, avertismentul pe care l-a primit Occidentul este foarte clar și avem, iată, și explicația pentru reuniunea de urgență a NATO, de săptămâna asta.

Vladimir Putin se dovedește a fi un lider care „zboară” întotdeauna sub radar, gata să lovească prin surprindere acolo unde nimeni nu se așteaptă. Să ne gândim numai la discursul său de la Conferința de securitate de la Munchen, din 2007, când a contestat unilateralismul american în numele unei lumi multipolare. Sau la summit-ul NATO de la București (2008), unde a venit neinvitat, spre stupoarea generală a celor prezenți la Palatul Parlamentului. Ori la intervenția militară neașteptată în Georgia (august 2008). Despre capturarea Crimeei fără a trage un foc, în 2014, sau sprijinirea lui Bashar al-Assad în fața unei Americii ce-i cerea capul, nici nu mai pomenim. Cu un astfel de adversar se confruntă NATO, iar viața reală bate (și doare al naibii!) scenariul de Hollywood.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor