AcasăPoliticaStrategia liberalilor în fața moțiunilor anunțate de PSD. Orban vestește mobilizarea PNL:...

Strategia liberalilor în fața moțiunilor anunțate de PSD. Orban vestește mobilizarea PNL: ”Până la 30 iunie ne vom confrunta…” – VIDEO

Strategia liberalilor în fața moțiunilor anunțate de PSD. Orban vestește mobilizarea PNL: ”Până la 30 iunie ne vom confrunta...” - VIDEO (sursa foto: facebook/PNL)

După ședința conducerii PNL, Ludovic Orban a anunțat, luni, 14 iunie, strategia liberalilor în fața moțiunii simple pe care au depus-o social-democrații împotriva ministrului Cristian Ghinea, dar și în privința anunțatei moțiuni de cenzură, pe care social-democrații au anunțat că o vor iniția, în perioada următoare.

”Moţiunea iniţiată de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea. Biroul Executiv a decis în unanimitate să dea mandat deputaților PNL să voteze împotriva moţiunii iniţiate de PSD împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene”, a precizat, luni, Ludovic Orban, la încheierea reuniunii Biroului Executiv al PNL.

Mențiunea liderului principalei formațiuni din cadrul coaliției de guvernare a venit, practic, cu doar câteva ore înainte ca demersul inițiat de PSD, intitulat ”Cristian Ghinea, de la zero la abis!”, să fie dezbătut în ședința Camerei, cu începere de la ora 16. Votul final în cazul moțiunii simple se va da pe 15 iunie.

Planul în cazul anunțatei moțiuni de cenzură

Pe de altă parte, până să fie depusă la Parlament moțiunea de cenzură pe care social-democrații au anunțat de ceva vreme deja că au de gând să o depună la adresa Guvernului Cîțu, având ca principal reproș chestiunea Planului Național de Redresare și Reziliență, Orban a sunat mobilizarea în rândul aleșilor neamului din rândul PNL-ului.

Pe care îi vrea prezenți la Parlament. De asemenea, cât să nu lase loc de dubii, Ludovic Orban a anunțat că liberalii vor vota împotriva moţiunii de cenzură anunțate de principala formațiune de Opoziție.

De asemenea, având în vedere că până la data de 30 iunie ne vom confrunta cu o moţiune de cenzură depusă de PSD, de asemenea, în cadrul procedurilor parlamentare vom avea voturi foarte importante, atât la Cameră, cât și la Senat, cât și la nivelul plenului Camerelor reunite, am luat decizia de a solicita prezenţa 100% a tuturor senatorilor şi deputaţilor PNL la toate procedurile parlamentare importante până în data de 30 iunie.

Nu ştim încă exact când va fi depusă moţiunea de cenzură, dar PNL este mobilizat, va vota împotriva moţiunii de cenzură şi în mod clar va susţine toate demersurile parlamentare care sunt iniţiate de Coaliţie”, a mai punctat Orban, luni, la finele ședinței conducerii formațiunii liberale.

author avatar
Cristina Stefan
137 afisari

1 COMENTARIU

  1. E clar ca Sica va fi istorie, tradatorii tineri din partid deja il sfasie, si se imbata pe loc

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger