În capul guvernanților sigur se întâmplă ceva. Sau nu se întâmplă și atunci se explică de ce starea de alertă a devenit un anotimp. Ca la amerindieni, unde încă mai găsești Vremea Copacilor care Scârțâie, Anotimpul Apelor Bogate sau Anotimpul Munților Care Se Scutură. La noi, dizgrațios și neinspirat, Vremea Măștilor Care Nu Cad.
Ludovic Orban a dat deja de știre că starea de alertă se va prelungi. Nu cu mult, cu încă o lună. I se poate opune cineva? Nu. Toți ai lui sunt de acord cu el. Iohannis îl încurajează. Iar Opoziția… chiar, care Opoziție?
Starea ciocului mic
Nu s-a terminat actuala stare de alertă, că Ludovic Orban deja a anunțat că, la jumătatea lunii septembrie, vom intra în următoarea. Informația este valabilă pentru cei care cred că starea de alertă ne vindecă de ceva. Este valabilă pentru cei care au încredere în Arafat sau Nelu Tătaru. Eu nu mai am de multă vreme. Ceva îmi spune că sunt singurii care mai cred în Covid. Pe stradă, lumea nu mi s-a părut că se mai uită la ei. Trebuie să mai luăm o gură de stare de alertă ca să ce? Ce rezolvă Orban prelungind-o pe cea de acum?
Măștile promise amărâților nu au venit încă. Și nici nu vor veni, Guvernul nu-și complică existența cu fleacuri. Nici economia nu va înflori, căci nu are cum. Patronii de restaurante nu-și vor recupera pierderile, starea de alertă le va da mereu peste degete și peste profit. E grav, e grav, țipă Orban la televizor. E foarte grav, țipă și Arafat, riscăm s-o luăm de la capăt. Cu ce, cu imnul României cântat seara de megafoanele Poliției? Nu e bine, zice și Iohannis, virusul n-a plecat dintre noi. Și, dacă e atât de înfricoșător totul, cum de mai vrem alegeri? Nu noi, ci ei. Cum de mai deschidem școlile, atunci nu mai este grav? E atât de grav încât nepoții trebuie să stea departe de bunici chiar și acasă, toarnă gaz pe foc Arafat, muezinul pandemiei pe care nici măcar nu o controlează.
Cât de grav poate fi? Cred că Orban știe, dar nu vrea să spună. E grav, bănuiesc eu, pentru că există riscul să ne adunăm și să ne eprimăm bucuria de a-l avea premier. Cu folclor de ușa cortului și cimilituri de partid. Dacă ne adunăm la vot, nu mai e grav. Și dacă murim, ce? Și dacă trăim în prostia penelistă, ce? Am ajuns să ne fie indiferent cât de lung sau scurt ne este lanțul. Următoarea stare de alertă va avea o singură prevedere: ciocu’ mic! Starea ciocului mic, să nu v-aud gura!
