Chestiunea „pensiilor speciale” se menține în atenția oficialilor de la București.
Marius Budăi, ministrul social-democrat al Muncii, a anunțat că specialiștii de la Banca Mondială au trimis răspunsurile ce vizează reforma pensiilor.
„Specialiștii Băncii Mondiale ne-au livrat Raportul în ceea ce privește îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR, adică reforma sistemului pensiilor și indemnizațiilor de serviciu, stabilite în baza unor legi speciale.
Urmează ca Ministerul Muncii, în colaborare cu ministerele de resort, să formuleze, în baza acestui Raport, un proiect de Ordonanță de Urgență, care va fi înaintat Guvernului, în vederea adoptării unei decizii”, a transmis Budăi, marți, pe Facebook.
Propunerile din materialul de la BM, trimise către Cabinetul premierului
Postarea social-democratului aflat la șefia Ministerului Muncii din Guvernul Ciucă e însoțit și de un material video, cu precizări pe care Marius Budăi le-a făcut în fața presei. „Am primit, aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială (B.M-.red.), un raport care conţine măsuri pe care ar trebui să le prevadă următorul proiect de act normativ, (…) astfel încât să putem respecta jalonul (…) să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului”, a declarat ministrul Budăi.
„Toate aceste propuneri, pentru a îndeplini jalonul, se regăsesc în materialul primit de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul prim-ministrului,”, a mai spus Budăi.
Ciolacu, trimiteri la prevederea introdusă „de niște neaveniți” prin care pensiile militare sunt considerate speciale
Pe de altă parte, într-un mesaj transmis marți, de Armatei Române, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a ținut să menționeze, între altele, că „alocarea unui buget de 2.5% din PIB este importantă pentru dotarea Armatei Române cu tehnică modernă, dar este nevoie și ca militarii să aibă parte de respectul cuvenit din partea statului, așa cum se întâmplă în toate celelalte țări membre NATO”.
Ciolacu a mai scris, pe Facebook, faptul că, fiind fiu de militar, va fi întotdeauna de partea militarilor. „Sunt convins că premierul Ciucă va încerca să facă toate eforturile pentru a scoate din PNRR prevederea introdusă de niște neaveniți prin care pensiile militare sunt considerate pensii speciale”, a mai scris Ciolacu.