După ce ani de zile a dat din coadă în fața Rusiei lui Putin, drăguța de UE va adăuga mâine în mod oficial Ucraina pe lista sa de țări candidate. Dar, dacă vă uitați dincolo de festivism, veți vedea că mișcarea este mult mai searbădă decât vrea să arate Bruxellesul.
În primul rând, gestul este simbolic. Lista candidaților oficiali ai UE seamănă cu lista de așteptare pentru un club elegant din Londra. A fi pe ea poate este măgulitor, dar nu garantează o decizie rapidă și nici nu exclude posibilitatea de a avea una sau mai multe bile negre dacă și când numele unui stat va fi menționat.
Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia sunt candidații actuali de pe listă. Toate sunt națiuni respectabile, dar nu vă țineți respirația în ceea ce privește o admitere timpurie pentru niciuna dintre ele.
Înscrierea oficială a Ucrainei pare mai degrabă un exercițiu de relații publice al funcționarilor de la Bruxelles, deghizați în politicieni curajoși, disperați să își arate sprijinul pentru o “cauză bună”, decât un angajament serios pentru ceva mult mai departe.
În al doilea rând, dacă credeți că toate acestea demonstrează un fel de solidaritate a UE în sprijinul Ucrainei, mai gândiți-vă o dată: nu e așa.
„Unitatea europeană în acest caz este aproape în întregime superficială, limitată în practică la chestiuni necontroversate, cum ar fi să denunțe atrocitățile rusești, să denunțe cu pioșenie Rusia ca antiteză a valorilor democratice europene și să intonăm „slava Ukraini” de la o distanță sigură”, comentează în The Spectator politologul Andrew Tettenborn.
Vineri, Kievul va sărbători complimentul pe care i-l face UE. Dar președintele Volodimir Zelenski nu e chiar un prost. Se bănuiește că își va da seama că, în ciuda cuvintelor amabile venite din partea europenilor în această săptămână, doar cu vorbe se va alege. O eventuală aderare la UE se pierde în ceață. Deocamdată, clubul are ușile închise. Primește doar tava cu liste de așteptare.