AcasăPoliticaSolidaritatea de pungășie

Solidaritatea de pungășie

PSD a depus moțiunea împotriva lui Vlad Voiculescu. Uite cum, însă, împricinatului i-a sărit în ajutor toată coaliția de guvernare. Cap de listă, premierul Cîțu, care dădea semnalul pentru toată lumea că Voiculescu nu va fi remaniat. Cioloș comenta și el că nu va trece moțiunea, că e mai mult o mișcare de propagandă din partea social democraților prin care se vrea afișarea opoziției. Mai cu moț, Orban ținea să arate că nu poate fi vorba despre moțiune atât timp cât Voiculescu face parte din echipa coaliției. E vorba de solidaritate, bătea el câmpii, fără să bănuiască în ce zonă fetidă împinge discuția.

Rareș Bogdan un profitor al scaunului pe care stă

Nu avea cum să lipsească Rareș Bogdan cu maximele și teoriile lui răsuflate despre unitatea coaliției, despre sprijinirea colegilor. Mai mult, atrăgea amenințător atenția că peneliștii care vor vota în favoarea moțiunii vor fi excluși din partid. Iar asta o va cere chiar el, în calitate de al doilea om din partid. Ce să-ți spun! Un alt nimeni care profită de poziția lui.

Prieteni cu dezastrul sau ce?

„Atunci când funcționezi într-o coaliție, atunci când împărtășești niște valori și atunci când vrei cu adevărat să schimbi România în bine și să o modernizezi nu e loc de războaie personale sau de supărări personale”, a cădelnițat el cu sârg în fața enoriașilor politic. Dincolo de gafa făcută, căci votul este rodul conștiinței personale, nu al conștiinței de partid, Rareș Bogdan mai comite una.

Premierul este decis să nu l remanieze pe Voiculescu

A arătat disponibilitatea partidului din care face parte de a fi solidar cu pungășiile altora. Iar asta presupune că își asumă faptele. PNL, deci, este solidar cu haosul din Sănătate, cu debandada deciziilor și cu incredibil de proasta gestionare a pandemiei. Și nu numai a ei, căci același dezastru se întâlnește și la campania de vaccinare. Ministrul Voiculescu a venit cu un pachet de scuze și gestionează un pachet de promisiuni, după cum declara un lider social democrat. Că el nu recunoaște asta este cu totul altceva. În condițiile astea, ce valori împărtășesc liberalii cu Vlad Voiculescu, așa cum spunea Rareș Bogdan?

Solidari cu haosul din spitale

Gestul prim-vicepreședintelui PNL dar și al celorlalți lideri ai coaliției nu arată nu numai fragilitatea acesteia, ci și disperarea de a rămâne ancorați de putere. Nimic nu merge bine, totul pare să se năruie sub ei, dar ei sunt solidari. Solidari cu muțenia despre vinovații incendiului din spitalul de la Piatra Neamț. Solidari cu bălmăjeala incendiului de la „Matei Balș”. Solidari cu plecarea lui Iohannis la schi, imediat după tragedie, și solidari cu sumele derizorii oferite de guvern familiilor victimelor.

Ministrul și a găsit diploma dar nu știe unde au dispărut anii de studiu

Până acum, la aproape două luni de la înscăunarea lui Vlad Voiculescu ca ministru, acesta nu a demonstrat nimic. Invocă timpul prea scurt, deși știa ce trebuie făcut, căci mai lucrase un an și în guvernul lui Cioloș. E limpede că totul este o mascaradă, dar cu care coaliția este solidară. Câte controale a dispus Voiculescu în spitale înainte de tragedia de la „Matei Balș”? Niciunul, deși avea mapa plină de informări privind instalațiile electrice precare. Și atunci, cu ce s-a ocupat ministrul zi de zi? Simplu: cu tentative de înlăturare a medicului Valeriu Gheorghiță de la conducerea campaniei de vaccinare! Treabă ministerială, solidaritate pe măsură.

Nici studiile ministrului nu deranjează

Solidaritatea coaliției cu ministrul Vlad Voiculescu nu se rezumă doar la acceptarea lui, în continuare, ca ministru. Presupune și punerea batistei pe țambal în scandalurile privind achizițiile de măști neconforme, dar și în afacerea cu ventilatoare care au fost achitate și nici acum nu au ajuns în țară, deși au trecut luni de zile. Presupune și înmormântarea cercetărilor făcute în cazul achiziționării de echipamente și materiale de protecție la preț de zece ori mai mare decât cel al pieței. Solidaritatea asta orbească arată că niciunul dintre liderii coaliției nu este deranjat de studiile ministrului, care nu a fost în stare să prezinte o diplomă de facultate. Iar asta spune totul.

author avatar
Valentin Boeru
2.537 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger