Parlamentul se reunește, joi, în sesiune extraordinară pentru a examina moțiune de cenzură depusă de social-democrați împotriva guvernului Orban. Prezentarea ei va avea loc de la ora 12.00, transmite Agerpres.
Decizia privind convocarea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sesiune extraordinară este semnată de preşedinţii celor două foruri legislative, Marcel Ciolacu, respectiv Robert Cazanciuc.
Birourile permanente reunite au decis luni ca moţiunea de cenzură „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, iniţiată de PSD şi semnată de 205 de senatori şi deputaţi, să fie citită joi, de la ora 12,00.
Social-democraţii susţin că reprezentanţii Guvernului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.
Cum arată textul moțiunii de cenzură
Un capitol al moţiunii de cenzură se referă la „chermezele PNL în vreme de pandemie”, semnatarii afirmând că „reprezentanţii Guvernului şi-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia”.
Documentul are, totodată, un capitol privind „restricţiile contradictorii impuse cetăţenilor români”. Potrivit social-democraţilor, „o altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2 a fost seria nesfârşită de decizii şi măsuri contradictorii”.
PSD se referă şi la „devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei”, aducând în atenţie raportul recent al Curţii de Conturi privind cheltuielile publice în timpul stării de urgenţă.
Nu în ultimul rând, social-democraţii susţin că „nivelul de trai al populaţiei s-a prăbuşit”, iar „oamenii au pierdut tot ce câştigaseră în guvernarea PSD”. Conform semnatarilor moţiunii, „Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia şi cercul vicios al salariilor mici”.
Moțiunea va fi votată în septembrie
PSD a depus luni, la Parlament, moţiunea de cenzură – „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”. Surse parlamentare au declarat că moțiunea va fi votată abia luna viitoare.
„Există o problemă: este vacanță și trebuie să vedem dacă reușim până la sfârșitul lunii august să adunăm oamenii la vot. Mulți sunt încă în concedii. În funcție de asta vom stabili și data dezbaterii și votului”, au explicat surse parlamentare, citate de Hotnews.