Credeți că veți mai vedea vreodată soluționat dosarul care are ca obiect moartea fostului judecător Stan Mustață? Sau dosarul în care este cercetată judecătoarea care a decis că retrocedarea către Forumul Democrat al Germanilor a zeci și sute de imobile din patrimoniul statului român era una corectă? Sau multitudinea de dosare în care procurorul Negulescu, „elita DNA”, acoperea o bună parte din infracțiunile prevăzute în Codul penal? Sau alte zeci de dosare în care procurorii și judecătorii sunt cercetați fie pentru abuzuri în anchete, fie pentru decizii aberante? Eu zic să vă luați gândul de la așa ceva, a-nțărcat bălaia.
Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție a fost transmisă ca sarcină de către Klaus Iohannis, când, la ultimul miting electoral de la București din timpul campaniei prezidențiale, a declarat că se va ocupa personal de această problemă. „O rezolvăm și pe asta”, afirma el atunci. Nimeni nu a protestat, exceptând câțiva judecători curajoși. Opoziția a moțăit în scaune și a lăsat lucrurile la voia întâmplării. Rezultatul se vede acum.
Cu justiția la piept
Scoaterea Secției respective de pe circuitul firesc al justiției a devenit temă de campanie și pentru alegerile locale, e drept că într-o măsură mai mică, dar și pentru alegerile parlamentare. Era ca un fel de concurs în care partidele se întreceau care să o facă mai repede, care să fie primul. Invocau tot felul de prevederi europene, de acte și documente care mai mult nu aveau legătură cu subiectul.
Și toți îl invocau pe Marele Jurist de la Cotroceni, care lupta pentru independența justiției și independența procurorilor. De cinci ani lupta pentru independența procurorilor, fără bage de seamă că peste aceștia era un ministru care îi avea în subordine, așa că mai domol cu independența. În spate, nemărturisit, se afla interesul ca procurorii și judecătorii să nu dea socoteală pentru abuzurile comise și să nu poată fi trași la răspundere pentru decizii adesea halucinante. Era interesul ca marile ilegalități să nu iasă la suprafață. Mai poți strânge justiția la piept, declarându-i grijă eternă, dacă o iei la palme în piața publică? Evident, nu.
Dosare pentru șantaj
Acum, pasul a fost de proaspătul ministru al Justiției, Stelian Ion. A zămislit un proiect de lege prin care prevede ca judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceilalți judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri CSM să fie investigați de DNA și DIICOT. Ce înseamnă asta? Lipsirea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție de obiectul muncii. Printr-o simplă semnătură și întoarcere din condei se revine la situația din timpul domniei Codruței Kovesi. Atunci, Direcția Națională Anticorupție deschisese 2.902 de dosare penale pentru magistrați, în care au fost vizați 1.962 de judecători și 845 de procurori, iar procurorii DNA au obținut 5.935 de măsuri de supraveghere pentru judecători. Era corupția atât de mare în rândul magistraților?
Categoric nu, căci dosarele au fost ținute la DNA vreme îndelungată și apoi clasate înainte de înființarea Secției. În schimb, toate dosarele ofereau prilejul de a șantaja pe cei slabi de înger și de a-i folosi la pronunțarea soluțiilor care veneau în plic pe culoarele Binomului. Aceasta este justiția lui Iohannis. Cea care tace și își pleacă privirea când trece Marele Stăpân.
Ai de ales: frate cu Binomul sau la pușcărie
Elanul judecătorilor, indiferent cât de vocali ar fi ei, poate fi ușor de stăvilit. Dosarele li se cunosc, chiar dacă au fost clasate în mare grabă. Pot fi folosite în continuare, fondul de documentare fiind imens. Și apoi, ce judecător care mai are un pic până la pensia imensă care îl așteaptă se mai opune indicațiilor? Câți mai au curajul să se ia în piept cu sistemul care a făcut atâtea victime? Și pentru ce? Să riște totul doar pentru gloria personală și a conștiinței profesionale? Câți din aceștia mai sunt? Opoziția tace. Și o să tacă multă vreme de acum înainte, temându-se că oricând i se pot face și ei dosare care să-i dea peste cap planurile și libertatea. Știe că în schimb, dacă va sta cuminte în bănci, va fi apreciată de Iohannis când va avea nevoie de ea.