Slăbiciunea NATO: un Biden șubred

NATO s-a prezentat întotdeauna ca un arbitru moral, diseminând „valori” și ideologie, promovând în același timp dependența statelor membre de Statele Unite și asigurând hegemonia americană asupra Europei.

Dar această vasalizare a atins o nouă etapă după invazia Rusiei în Ucraina în 2022: a readus la viață o alianță a Războiului Rece cu o utilitate îndoielnică în secolul XXI, comentează UnHerd. Suedia și Finlanda, mult timp neutre, au optat chiar pentru aderare.

În acest an, liderii NATO se pot lăuda că cel puțin 20 din cele 32 de state membre vor cheltui 2% din PIB pentru apărare. Alianța este, așa cum a spus Jens Stoltenberg, adaptabilă și agilă.  Secretarul general a subliniat importanța previzibilității, stabilității și unității.

Cu toate acestea, summitul NATO de la Washington a devenit inevitabil un referendum privind vârsta lui Joe Biden. Apoi, o tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump a arătat  că nu vor exista asigurări cu privire la viitorul alianței, că nimic nu va fi previzibil.

Biden a descris angajamentul SUA față de NATO drept o „obligație sacră”. Prestația sa a fost mai bună decât la dezbaterea de luna trecută, dar nu liniștitoare. Ochii îi erau lipiți de teleprompter. S-a descurcat cu greu.

Cum să confunzi aliații cu dușmanii?

Lipsurile de memorie și coerență ale președintelui nu au fost o surpriză. La începutul acestui an, Biden s-a referit de două ori la lideri europeni decedați – fostul cancelar german Helmut Kohl și fostul președinte francez François Mitterrand – atunci când s-a referit la discuții recente cu omologi străini.

La summit, Biden nu a confundat liderii contemporani cu cei morți de mult, dar a confundat aliații cu dușmanii, numindu-i pe președintele ucrainean Zelenski „Putin” și pe Kamala Harris „vicepreședintele Trump”.

Cu Joe Biden șubred, europenii evită încă o întrebare dificilă: dacă America își reduce angajamentele în Europa sub o președinție Trump – mulți din tabăra sa pledează pentru un „pivot către Taiwan” și o mutare a atenției către Indo-Pacific – cine va umple golul?

Atlantiștii europeni se tem de o retragere americană de pe continent sub  un Trump care s-a plâns că Europa a oferit prea puțin ajutor Ucrainei, în timp ce Statele Unite au oferit prea mult.

Factorul Ucraina

Subiectul controversat al viitoarei aderări a Ucrainei la NATO a fost cealaltă mare temă a summitului. Germania și Statele Unite nu sunt dispuse să extindă statutul de membru cu drepturi depline în timp ce Ucraina este încă în război cu Rusia.

În schimb, spun ei, Ucrainei ar trebui să i se acorde o „punte către NATO”, o promisiune nebuloasă care este departe de aspirațiile de aderare deplină pe care țara le așteaptă din 2008.

Unii au considerat că limbajul comunicatului a fost întărit prin introducerea cuvântului „ireversibil”: se pare că podul către NATO poate fi traversat doar într-o singură direcție. Însă secțiunea referitoare la Ucraina a fost ambiguă cu privire la viitor. „Reafirmăm că vom fi în măsură să adresăm o invitație Ucrainei de a adera la Alianță atunci când Aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”.

Zeci de experți în politică externă au semnat o scrisoare controversată înainte de summit, îndemnând la precauție. „Dacă Ucraina ar adera la NATO, Rusia ar avea motive să se îndoiască de credibilitatea garanției de securitate a NATO – și ar avea ocazia să testeze și, eventual, să rupă alianța. Rezultatul ar putea fi un război direct NATO-Rusia sau destrămarea NATO însăși.”

În timp ce Biden se poticnea în ultima sa conferință de presă, a reușit o afirmație clară:  Trump și oamenii săi sunt o amenințare la adresa NATO. Nu a spus de ce votantului american ar trebui să îi pese la fel de mult ca celor adunați la Washington.

Și în timp ce lumea  urmărea această demonstrație foarte publică a vulnerabilității liderului american, era clar că viitorul NATO și al întregii ordini transatlantice va fi determinat de cel care va fi ales președinte în noiembrie. Summitul care ar fi trebuit să fie o celebrare a stabilității și longevității alianței a fost în schimb o dovadă a fragilității acesteia.