Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit, miercuri, 10 septembrie, la AmCham CEO Business Forum 2025, despre situaţia economică a României. Șeful statului a estimat că sfârşitul lui 2026 este „capătul tunelului”, acesta afirmând că până atunci „mediul economic, populaţia” vor fi „în oarecare suferinţă”.
„Din perspectiva mea, nu există vreun motiv de îngrijorare. O să avem Raportul Moody’s zilele viitoare și suntem în grafic pe această chestiune. Chiar dacă anumite lucruri s-au făcut în viteză, chiar dacă anumite lucruri se puteau face poate altfel, mesajul meu este de stabilitate.
Şi 2026 va fi mai simplu, pentru că vom porni cu un buget care va fi adaptat realităţilor. România, mediul economic, populația vom fi în oarecare suferință 2026, însă sfârșit de 2026 este, în opinia mea, capătul tunelului”, a afirmat președintele, cu referire la situația economică.
Șeful statului a adus în discuție și obiectivul privind aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Nicușor Dan: Parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial
„Mă bucur că ați menționat OECD. Suntem în grafic, din nou toată lumea este aliniată pe acest obiectiv și sfârșitul lui 2026 este un termen pe care noi toți ni-l asumăm”, a susținut Nicușor Dan.
Totodată, președintele a adus în discuție parteneriatul strategic cu SUA, despre care a spus că rămâne esențial.
„Evident, parteneriatul strategic cu Statele Unite rămâne esențial, el este foarte bine conturat pe zona de securitate și e sarcina noastră – și a noastră și a dumneavoastră – ca să-l consolidăm, pe partea… să-l îmbunătățim, să-l extindem pe partea economică”, a afirmat Nicușor Dan.
Șeful statului recunoaște: România nu are un plan de ţară, în momentul ăsta
Nu în ultimul rând, președintele a admis, la evenimentul la care a participat miercuri, că la momentul de față România nu are un plan de ţară, referitor la reforma statului. Dar a afirmat că există „voință” de reformă.
„Legat de reforma statului, aveți dreptate, România nu are un plan de țară, în momentul ăsta. Deși există bună intenție în multe zone din administrația publică din România, nu vedem o emergență de reformă, de la nivelele medii şi de jos ale administrației, şi atunci e foarte important ca în procesul de reflecție, despre cum să facem această reformă, mediul privat să fie implicat și de asta dialogul cu dumneavoastră este foarte important. Deci, da, există voință de reformă. Dacă ne uităm însă la „cum”, mai avem de lucrat puțin”, a declarat preşedintele, la AmCham CEO Business Forum 2025.
„Vreau să vă transmit optimismul meu pentru perioada și pentru anii care urmează și toată deschiderea de a lucra împreună”, le-a spus Nicușor Dan participanților la evenimentul organizat în Capitală.
Citiți și:
sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Si capatul tuneului e infundat .
La cata inarmare mancam pe paine, in 2026 poate fi razboi? Intreb si eu asa…Luminita va fi poate pentru domnia sa, ca nu vor mai pleca de la conducere.
De cel puțin 65 de ani aud: sunteți generație de sacrificiu și ne-am consolat, azi care tine cam de la zaveră încoace, sunt pus să mă uit după o luminița din capătul unui tunel, acum , a dispărut luminița (probabil au vazut-o, alții) și mi se spune la anu. Tătuca, eu o vreau AZI ca mâine probabil nu sunt. Aude cineva, sau au surzi toți.
Bai Neicusoare,domnule,ai uitat sa ne doreti multa sanatate si un an nou fericit.Mai e putin si in epoca Plicusor vom ajunge pe cele mai inalte culmi de civilizatie si ” pogres ” multilateral dezvoltat.
Bai Neicusoare,domnule,ai uitat sa ne doresti multa sanatate si un an nou fericit.Mai e putin si in epoca Plicusor vom ajunge pe cele mai inalte culmi de civilizatie si ” pogres ” multilateral dezvoltat.