Siria: trecut, revoluție, viitor

Siria se află în mijlocul unei transformări tumultoase. Pentru a înțelege situația, trebuie să facem o scurtă călătorie în trecut, dar și estimări pentru viitor.

Identitatea modernă a Siriei a fost conturată în urma Primului Război Mondial, trecând de la stăpânirea otomană la un mandat francez și, în cele din urmă, obținând independența în 1946.

Cu toate acestea, adevărata suveranitate a fost adesea suprimată de luptele interne pentru putere și de interferențele externe, relatează Modern Diplomacy. Până în 1963, Partidul Ba’ath, care susținea naționalismul arab și socialismul, a preluat controlul, marcând începutul unei noi ere politice.

Ascensiunea lui Hafez al-Assad în 1970 printr-o lovitură de stat a consolidat un regim autoritar, moștenit ulterior de fiul său, Bashar al-Assad, în 2000. Deși Bashar a promis inițial reforme, domnia sa a fost caracterizată de nepotism, represiune și încălcări ale drepturilor omului, culminând cu o nemulțumire generalizată.

Regimul Assad și-a menținut controlul asupra puterii printr-un amestec de favoritism sectar, dominație militară și reprimarea disidenței. Dar Primăvara Arabă din 2011 a aprins speranțele de schimbare. Inspirați de revoluțiile din întreaga regiune, sirienii au ieșit în stradă cerând reforme democratice și justiție. Răspunsul brutal al regimului a transformat protestele într-un război civil pe scară largă, atrăgând diverse facțiuni și actori internaționali.

Revoluția siriană a apărut ca un strigăt legitim împotriva decadelor de autoritarism. Abuzurile sistematice ale regimului – incluzând încarcerări în masă, tortură și atacuri nediscriminate asupra civililor—au lăsat sirienii fără altă alegere decât să se ridice.

Dinamica actuală a puterii

Astăzi, Siria este un stat fracturat. Regimul lui Bashar al-Assad, susținut de Rusia și Iran, controlează porțiuni semnificative ale țării. Grupurile de rebeli dețin teritorii fragmentate, în timp ce facțiunile extremiste precum ISIS au fost în mare parte suprimate, dar nu eradicate.

Forțele kurde, susținute de SUA, mențin autonomia în nord-est, iar Turcia exercită influență în nord-vest. Anexarea de către Israel a zonei tampon din Înălțimile Golan adaugă un alt strat de complexitate, încălcând în mod flagrant dreptul internațional.

Proiecții pe termen scurt, mediu și lung

Pe termen scurt,  Siria rămâne prinsă în conflict, cu crize umanitare persistente. Sprijinul internațional trebuie să prioritizeze reconstrucția infrastructurii, livrarea de ajutoare și facilitarea negocierilor de pace. Presiunea ar trebui exercitată și asupra Israelului pentru a inversa anexarea teritoriului sirian, asigurând respectarea rezoluțiilor ONU.

Pe termen mediu, un guvern de tranziție ar putea apărea dacă puterile regionale și globale mediază eficient. Acest guvern trebuie să urmărească justiția pentru victime, să reintegreze populațiile strămutate și să redacteze o nouă constituție care să garanteze drepturile tuturor etniilor și minorităților.

Pe termen lung,  dacă reformele prind rădăcini, Siria are potențialul de a deveni un stat stabil și prosper. Poziția sa geografică și semnificația istorică îl fac un nod vital pentru comerțul și diplomația regională. Un guvern just și incluziv va încuraja îmbunătățirea relațiilor cu vecinii, promovând securitatea colectivă și creșterea economică.