Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), organizație ce reprezintă diplomații și funcționarii Ministerului Afacerilor Externe (MAE), și-a exprimat miercuri, 27 august, „profunda dezamăgire” față de deciziile ministrului Oana Țoiu, la doar două luni de la numirea sa în funcție.
„Diplomația română nu poate fi reformată prin ipocrizie și dublu standard! Profesionalizarea nu se face prin numiri politice și recompense discreționare, ci prin respectarea legii și valorizarea specialiștilor” – susțin cei de la FNSA, într-un comunicat de presă postat pe site-ul federației sindicale.
Sindicaliștii acuză: măsuri arbitrare, clientelare
FNSA acuză că Guvernul pregătește angajarea definitivă în MAE a persoanelor detașate, deși n-au susținut niciodată un concurs în cadrul instituției, că „ministra Oana Țoiu continuă numirile politice, deși a promis o reformă reală” și că Țoiu „se plânge de bugetul mic al MAE, dar sparge bugetul Ministerului pe evenimente precum Reuniunea Anuală a Diplomației Române”.
„Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), în numele membrilor de sindicat, diplomaților și funcționarilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, își exprimă profunda dezamăgire față de deciziile contradictorii și incoerența dintre discursul public și acțiunile doamnei ministru Oana Țoiu, la doar două luni de la numirea sa în funcție (23 iunie 2025).
Deși ministrul a promis profesionalizarea și depolitizarea administrației diplomatice, realitatea arată contrariul: măsuri arbitrare, clientelare și profund dăunătoare credibilității instituției”, notează sursa citată.
Principalele probleme semnalate de FNSA
FNSA acuză mai multe probleme la nivelul ministerului condus de Oana Țoiu, și anume:
„1. Numiri politice mascate drept reformă
În iulie 2025, șefi ai unor oficii consulare au fost desemnați din afara MAE, fără experiență relevantă și prin proceduri netransparente. Acestea sunt numiri strict politice, care ignoră principiile meritocratice.
Mai mult, prin proiectul de OUG publicat de Ministerul Muncii pe 19 august 2025, se propune transferul definitiv în MAE al persoanelor detașate – fără concurs, fără selecție transparentă, doar prin ordin ministerial.
2. Promovări discreționare și discriminare salarială
În locul unui parcurs profesional predictibil și legal, ministrul a ales să favorizeze promovările „excepționale” – bazate pe recomandări subiective, fără criterii obiective de evaluare.
În paralel, discriminările salariale din centrala MAE continuă, în ciuda numeroaselor sesizări adresate conducerii. Rezultatul: erodarea încrederii corpului diplomatic și consolidarea favoritismului.
3. Gestionarea bugetului în contradicție cu discursul public
Deși se afirmă constant că bugetul MAE este printre cele mai reduse și salariile din centrală sunt necompetitive, în august 2025 s-a decis organizarea Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR) cu participare fizică extinsă în București.
Costurile sunt excesive și nejustificate, mai ales în contextul tăierii unor sporuri pentru angajații care lucrează într-o clădire încadrată la risc seismic ridicat („bulină roșie”), expuși permanent unor condiții nocive. Organizarea RADR online – așa cum s-a procedat în pandemie – ar fi fost o dovadă de responsabilitate financiară și respect față de angajați”.
Solicitările FNSA
În tot acest context, reprezentanții FNSA fac publice și o serie de solicitări. Este vorba despre:
- Retragerea prevederilor din proiectul de OUG care legalizează angajările fără concurs în MAE;
- Respectarea cadrului legal și a principiilor de transparență, meritocrație și echitate în gestionarea resurselor umane;
- Eliminarea discriminărilor salariale și clarificarea criteriilor reale care stau la baza numirilor și promovărilor din 2025;
- Reevaluarea modului în care sunt cheltuite fondurile publice, cu stoparea risipei pe evenimente costisitoare în detrimentul condițiilor de lucru și salariale.
„Diplomația română nu poate fi reformată prin ipocrizie și dublu standard! Profesionalizarea nu se face prin numiri politice și recompense discreționare, ci prin respectarea legii și valorizarea specialiștilor.
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație reafirmă că adevărata reformă începe cu respectul pentru profesioniști, pentru lege și pentru interesul public”, menționează sursa citată.
Citiți și: USR a predat MAE rețelei Soroș!