În 2007, când Sibiul a fost declarat capitală europeană a culturii, Klaus Iohannis radia de mulțumire, deși contribuția lui personală, alta decât intervenții la nivel înalt și angrenajul pus în mișcare, n-a existat. Cine vorbește în prezent de Sibiu nu are cum să evite cel mai delicat moment. Este orașul în care rata mortalității Covid este cea mai ridicată. Este orașul unui președinte care cheamă la ordine miniștrii ai Sănătății vechi și actuali, dar și guverne care s-au perindat pe la Palatul Victoria, și care habar nu are care este realitatea din spitale. În vechiul mandat liberal chema două ori pe săptămână toată suflarea medicală de specialiști, după care ieșea la televizor ca să ne arate cât de mult îl preocupă sănătatea României. Mizeria era însă sub nasul lui și nu o vedea.
În Spitalul Clinic de Urgență Sibiu nu s-a murit atât de mult ca acum, în epoca pandemiei. Nimeni nu s-a întrebat de ce. Nimeni nu s-a gândit că ceva se întâmplă și nu sunt lucruri tocmai curate. S-a pus totul pe seama virusului Covid și cu asta s-a închis subiectul.
Spitalul groazei
Dezvăluirile făcute de un fost angajat al spitalului au cutremurat o întreagă țară. Vorbea despre modul de abordare a pacienților infectați cu Covid, în bună parte singuri sau cu rude departe de țară, în general persoane fără aparținători. Imediat după internarea la ATI erau sedați și intubați, fapt ce a dus la un număr impresionant de decese. Rețeta este sigură.
Și, pentru a nu deranja medicii, li se legau mâinile și picioarele de pat. Motivația că își smulgeau branulele nu subzistă. Un pacient degradat fizic și epuizat de boală nu mai are putere să facă prea multe mișcări. Sună ca o poveste horror pe care ești tentat să o respingi din start. Poate a mințit fostul angajat, dar ce interes să fi avut? A recunoscut că și el, aidoma altora, a procedat la fel. Nimeni nu s-a opus modului de lucru care pare să fi fost acceptat în masă. Acum, după s-au aflat ororile, medicii vin cu dezmințiri, cu vorbe minunate despre colegii lor care se zbat să țină în viață pacienții, dar niciunul nu spune ce l-ar fi putut determina pe denunțător să ia decizia de a vorbi. O fi vrut să se răzbune pe cineva? Posibil, dar recunoaște că inclusiv el a participat la asemenea fapte.
Iohannis nu știe
În noaptea de 10 august 2018, când grupuri de golani atacau clădirea guvernului, Iohannis a ieșit nervos și a cerut procurorilor să declanșeze o anchetă. Nu pentru fărădelegile comise de derbedei, ci pentru a-i trage la răspundere pe jandarmii care ripostau, făcându-și datoria. Prea multă violență, a decretat el, nu e admisibil să torturezi oameni nevinovați care-și manifestau nemulțumirea. De data aceasta însă, Iohannis nu a mai intervenit, deși tot despre tortură era vorba. Tortură adevărată, nu închipuirile din Piața Victoriei. Nu e de acceptat că nu a auzit ce se întâmplă în spital. Sibiul e mic, fiecare se cunoaște cu fiecare și lumea vorbește. Medicii vorbesc și ei sau își plătesc polițe unul altuia și este imposibil ca vorbele să nu fi ajuns și la urechile fostului ministru al Sănătății, Victor Costache, mai ales după ce și-a dat demisia și s-a întors să opereze la Sibiu. Soția lui este prietenă la cataramă cu Carmen Iohannis și așa ar fi putut și președintele să afle.
Palmares de neinvidiat
S-ar putea spune și că este o altă diversiune pusă la cale pentru a muta centrul atenției de la nepriceperea coaliției de a guverna? Pentru a detensiona starea generală de nemulțumire a românilor? Nu este exclus și nu ar mira pe nimeni, dar prea s-a întins pelteaua. Vicepremierul Dan Barna a luat poziție. Renate Weber, Avocatul Poporului, a atras atenția că cercetează de mai multă vreme un anume gen de tortură care se practică în spitale. Parchetul a început o anchetă ce vizează evenimentele de la Sibiu. Doar din partea lui Klaus Iohannis nu există semnale. S-a întâlnit astăzi cu aproape jumătate din guvern, a discutat despre starea de alertă care se va prelungi, despre programul școlilor, dar nicio vorbă despre ororile din spitalul sibian. O fi vrând să păstreze nealterată titulatura orașului de capitală europeană a culturii. N-are decât. Numai că oricât s-ar opune, Sibiul e pe cale să mai capete una. De capitală a torturii.
